EXCLUSIVITATE/PAULO FARIA: „Bacăul are cei mai frumoşi suporteri pe care i-am văzut în toată cariera. Le mulţumesc şi îi îmbrăţişez!”


Bacăul Sportiv a realizat un interviu în exclusivitate cu proaspătul deţinător al Cupei Challenge la handbal masculin, antrenorul echipei Sporting Lisabona, Paulo Faria. Acesta vorbeşte pentru dumneavoastră despre ce simte un antrenor câştigător de cupă europeană, despre prietenia cu Gabriel Armanu şi despre frumoasele amintiri pe care le are despre Bacău. Continuă lectura „EXCLUSIVITATE/PAULO FARIA: „Bacăul are cei mai frumoşi suporteri pe care i-am văzut în toată cariera. Le mulţumesc şi îi îmbrăţişez!””

Handbal feminin: Ştiinţa a câştigat Turneul de promovare!


Turneul de promovare de la Târgovişte s-a încheiat cum nu se poate mai bine pentru handbalistele de la Ştiinţa Bacău. Astfel, după un început mai greu, 23-24 cu CSM Ploieşti, şi o victorie entuziasmantă, 39-33 cu Rapid CFR Bucureşti, elevele lui Ion Arsene trebuiau să aştepte deznodământul partidei de sâmbătă dintre celelalte două participante. Continuă lectura „Handbal feminin: Ştiinţa a câştigat Turneul de promovare!”

Handbal feminin: Au spulberat Rapidul !


Vineri la prânz, în cea de-a doua partidă din cadrul Turneului de promovare de la Târgovişte, echipa de handbal feminin Ştiinţa Bacău a izbutit o victorie clară în faţa colegei de suferinţă din Liga Naţională, Rapid CFR Bucureşti. După un început bun, în care au condus cu 4-1, băcăuancele s-au văzut egalate la 12, intrând apoi la vestiare Continuă lectura „Handbal feminin: Au spulberat Rapidul !”

Handbal feminin: Înfrângere cu CSM Ploieşti


Echipa de handbal feminin Ştiinţa Bacău a păşit cu stângul în primul meci al Turneului de promovare de la Târgovişte, organizat de Federaţia Română de Handbal, în eventualitatea în care vreuna din cele 14 echipe din Liga Naţională nu se va putea înscrie în ediţia 2010-2011.
Echipa băcăuană a pierdut Continuă lectura „Handbal feminin: Înfrângere cu CSM Ploieşti”

Iacob, Prachar şi Ignat părăsesc Ştiinţa !

Echipa de handbal masculin Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a decis astăzi să se despartă de trei dintre jucătorii aflaţi la final de contract. Este vorba de Sandu Iacob, Martin Prachar şi de Sabin Ignat. Dacă în cazurile lui Iacob şi Prachar, se pare că motivele sunt de natură financiară, Sabin Ignat şi-a dorit un angajament doar pe un an, fapt care e în contradicţie cu politica grupării băcăuane, Continuă lectura „Iacob, Prachar şi Ignat părăsesc Ştiinţa !”

Gabriel Armanu: „După trei ani de Liga Naţională, a venit timpul pentru o clasare pe podium”


Continuăm seria interviurilor de final de sezon, cu cel care a început campionatul ca secund al lui Otto Heel şi l-a terminat în calitate de „principal” al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, Gabriel Armanu.
Rep.: Cum apreciaţi prestaţia Ştiinţei în sezonul recent încheiat?
Gabriel Armanu: Ca şi echipă, noi am fost OK, Continuă lectura „Gabriel Armanu: „După trei ani de Liga Naţională, a venit timpul pentru o clasare pe podium””

Doi prieteni: Paulo Faria şi Gabriel Armanu

Puţină lume ştie că antrenorii adversarelor din sferturile Challenge Cup, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi Sporting Lisabona, au rămas prieteni şi ţin legătura atât prin intermediul internetului, cât şi la telefon.
„Ne-am recunoscut atunci când ne-am văzut la Lisabona, când ne-am amintit că am fost adversari în meciurile echipelor naţionale ale ţărilor noastre, încă de la tineret” Continuă lectura „Doi prieteni: Paulo Faria şi Gabriel Armanu”

Rotaru, Bondar şi Păunică rămân la Ştiinţa


Încep să se limpezească apele la Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău. Astfel, dintre jucătorii aflaţi la final de contract, Ionuţ Rotaru, Marius Bondar şi Rareş Păunică şi-au prelungit deja înţelegerile cu gruparea băcăuană, în timp ce situaţia jucătorilor Sandu Iacob, Martin Prachar şi Sabin Ignat Continuă lectura „Rotaru, Bondar şi Păunică rămân la Ştiinţa”

Handbal feminin: Ştiinţa Bacău merge la Turneul de (virtuală) promovare


Federaţia Română de Handbal organizează un „Turneu de promovare”, pentru eventualitatea în care numărul echipelor înscrise în ediţia 2010-2011 a Ligii Naţionale la handbal feminin va fi mai mic de 14. Cum oportunitatea acestui turneu e pusă oarecum sub semnul întrebării, am luat legătura cu secretarul federal Mihail Bocan, din cadrul Departamentului Organizatoric al FRH, Continuă lectura „Handbal feminin: Ştiinţa Bacău merge la Turneul de (virtuală) promovare”

EXCLUSIV/ Otto Heel: „Cu mai multă atenţie, se putea obţine o performanţă de excepţie”


La final de sezon handbalistic 2009-2010, Bacăul Sportiv realizează o serie de interviuri cu persoanele implicate în activitatea echipei care, la ora actuală, aduce cei mai mulţi suporteri pe arenele sportive băcăuane, este vorba de Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău.
Începem această serie cu antrenorul care a condus această formaţie mai bine de jumătate de sezon şi care a fost demis la începutul lunii aprilie, Continuă lectura „EXCLUSIV/ Otto Heel: „Cu mai multă atenţie, se putea obţine o performanţă de excepţie””