„Telenovela” Raluca Ivan continuă


După încheierea partidei de duminică, dintre Ştiinţa Bacău şi CSM Ploieşti, Raluca Ivan a intrat în Sala sporturilor însoţită de fostul arbitru internaţional Toma Pleşa, al cărui nume este vehiculat ca viitor manager al handbalului feminin băcăuan. Se pare că fostul pivot al Ştiinţei, în prezent liberă de contract, şi-ar dori să se întoarcă la Bacău, având câteva discuţii preliminare cu antrenorul Ion Arsene şi cu primarul municipiului.
În cele din urmă, însă, cuvântul hotărâtor îi va aparţine şefului clubului Ştiinţa, Florin Grapă, cel care s-a declarat împotriva acestui transfer la începutul acestui an. Continuă lectura „„Telenovela” Raluca Ivan continuă”

Declaraţii după Ştiinţa Bacău – CSM Ploieşti 24-27


Gheorghe Ionescu (antrenor CSM Ploieşti): „A fost un meci pe care puteam foarte bine să-l şi pierdem, dar am vrut să ne demonstrăm nouă în primul rând că am avut un parcurs constant. Poate că la un moment dat m-am temut că vom păţi ce-am păţit la precedenta deplasare la Bacău, dar ne-am pregătit pentru a nu mai repeta greşelile de atunci. Continuă lectura „Declaraţii după Ştiinţa Bacău – CSM Ploieşti 24-27”

N-au rezistat presiunii: Ştiinţa Bacău – CSM Ploieşti 24-27 (14-16)


Ştiinţa Bacău a pierdut derby-ul seriei A a ligii secunde la handbal feminin, tinerele handbaliste băcăuane fiind depăşite de o echipă mult mai experimentată, cu o medie de vârstă de peste 30 de ani. Nu-i mai puţin adevărat că, pe alocuri, arbitrele Anamaria Duţă şi Diana Florescu au dat câte-o mână de ajutor ploieştencelor dar nu aceasta e cauza înfrângerii echipei băcăuane, Continuă lectura „N-au rezistat presiunii: Ştiinţa Bacău – CSM Ploieşti 24-27 (14-16)”

Gabriel Armanu: „Contraatacul şi faza a doua au făcut diferenţa în repriza secundă”


La finalul întâlnirii dintre RK Rudar Pljevlja şi Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, antrenorul Gabriel Armanu era mulţumit de rezultatul obţinut, considerând totuşi că echipa băcăuană trebuie să rămână concentrată şi pentru meciul retur.
Gabriel Armanu: „A fost un meci de luptă, un meci greu, chiar dacă am câştigat la o diferenţă de nouă goluri. La pauză am avut doar un gol avans, pe fondul unor pase greşite şi a unor ratări, dar şi din cauza faptului că gazdele au jucat foarte agresiv. Tot timpul am pus problema de a nu ne fi frică de contactele cu jucătorii muntenegreni, al căror stil de joc este de o asemenea manieră. Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Contraatacul şi faza a doua au făcut diferenţa în repriza secundă””

Marius Bondar: „I-am depăşit net la capitolul condiţie fizică”


Unul din jucătorii de bază ai Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, Marius Bondar, autor a 5 goluri în victoria de la Pljevlja, a acordat Bacăului Sportiv o declaraţie referitoare la partida de sâmbătă seara. „Consider că am fost mult peste ei la capitolul condiţie fizică, muntenegrenii reuşind să reziste doar o repriză la acelaşi nivel cu noi. Mă bucur că am reuşit să luăm un avantaj considerabil în partea a doua a meciului şi, după cum o spune şi scorul, suntem net superiori echipei din Muntenegru”, a declarat extrema dreaptă a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău. Continuă lectura „Marius Bondar: „I-am depăşit net la capitolul condiţie fizică””

Recital în Muntenegru: RK Rudar Pljevlja – Ştiinţa MD Bacău 22-31 (11-12)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a reuşit o victorie categorică în manşa tur a optimilor de finală ale Challenge Cup, învingând în deplasare echipa muntenegreană RK Rudar Pljevlja cu 31-22.
Băcăuanii au început mai greoi, înscriind doar 3 goluri în primul sfert de oră, iar după aceea gazdele au condus chiar cu 8-6, scor la care Gabriel Armanu a solicitat time-out. A fost o decizie Continuă lectura „Recital în Muntenegru: RK Rudar Pljevlja – Ştiinţa MD Bacău 22-31 (11-12)”

Handbal masculin, Divizia A: CSU Bucovina II Suceava – Ştiinţa MD II Bacău 34-33 (13-15)


Deşi gazdele ocupau primul loc în clasament iar oaspeţii sunt, de conjunctură, pe ultimul, întâlnirea a fost adevăratul derby al seriei, deoarece au fost faţă în faţă cele mai bune echipe. Cu punctele câştigate pe teren şi pierdute ulterior pentru neîndeplinirea cerinţelor de vârstă, echipa lui Nicolai Gomeniuc ar fi ocupat acum locul 2 în clasament. Băcăuanii au început bine meciul, Continuă lectura „Handbal masculin, Divizia A: CSU Bucovina II Suceava – Ştiinţa MD II Bacău 34-33 (13-15)”

Încă zece medalii pentru băcăuani la „naţionalele” de atletism


În cea de-a doua zi a Campionatelor Naţionale de Atletism indoor pentru seniori şi tineret de la Bucureşti, atleţii băcăuani au mai adăugat zece medalii celor 11 cucerite ieri. În prima probă a zilei, Ionuţ Feniuc (SCM Bacău) a luat bronzul la prăjină, cu o săritură de 3,30 metri. Mirela Lavric (CSM Oneşti) a mai cucerit două titluri, la senioare şi tineret, în proba de 800 de metri, Continuă lectura „Încă zece medalii pentru băcăuani la „naţionalele” de atletism”

Au trecut pe primul loc: Dacia Buzău – Ştiinţa Bacău 1:3 (17-25, 23-25, 25-18, 18-25)


Voleibaliştii de la Ştiinţa Bacău au izbutit o importantă victorie în deplasarea de la Buzău şi, profitând de surprinzătoarea înfrângere a Galaţiului la Videoclip Ploieşti, a trecut în fruntea seriei Nord Est din Divizia A2.
În primul set, Ştiinţa a condus de la un capăt la altul, în special datorită blocajului eficient. Continuă lectura „Au trecut pe primul loc: Dacia Buzău – Ştiinţa Bacău 1:3 (17-25, 23-25, 25-18, 18-25)”

Încingeţi hora în Muntenegru ! RK Rudar Pljevlja – Ştiinţa MD Bacău (sâmbătă, ora 20, livescore pe BacaulSportiv.ro)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău dispută sâmbătă seara prima bătălie pentru calificarea în sferturile de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin. Adversară îi va fi o echipă dintr-un campionat modest, cel al Muntenegrului dar, atunci când e vorba de handbalul din fosta Iugoslavie, e bine să fii circumspect. Iar Gabriel Armanu ştie asta foarte bine, mai ales că nu a reuşit să-şi vadă adversarii Continuă lectura „Încingeţi hora în Muntenegru ! RK Rudar Pljevlja – Ştiinţa MD Bacău (sâmbătă, ora 20, livescore pe BacaulSportiv.ro)”