Remiză în Dealul Copoului: Politehnica Iaşi – FCM Bacău 1-1 (0-0)


La numai o zi după victoria din Cupa României, de la Huşi, FCM Bacău s-a deplasat în Dealul Copoului pentru un amical cu Politehnica Iaşi. După o primă repriză echilibrată, în care băcăuanii au ratat trei ocazii în situaţie de unu la unu cu portarul advers, scorul a fost 0-0. Continuă lectura „Remiză în Dealul Copoului: Politehnica Iaşi – FCM Bacău 1-1 (0-0)”

Gheorghe Poenaru: „Nu s-a pus niciun moment problema învingătorului, ţin să felicit echipa gazdă”


Antrenorul Gheorghe Poenaru s-a declarat satisfăcut de rezultatul înregistrat de FCM Bacău în partida de cupă de la Huşi. „A fost un meci specific de cupă, de un mare angajament fizic. Ţin să felicit echipa gazdă, fiindcă a jucat fotbal, n-a făcut antijoc şi a evoluat în spiritul fair-play-ului. Problema învingătorului nu s-a pus niciun moment, chiar dacă în prima repriză n-am reuşit să marcăm, nici din penalty, însă în repriza secundă am reuşit să valorificăm o parte din numeroasele ocazii pe care ni le-am creat. Plusul de valoare şi experienţă pe care le-am avut faţă de adversari şi-au spus în cele din urmă cuvântul”, a declarat antrenorul băcăuan pentru bacaulsportiv.ro.
Referitor la jocul prestat de elevii săi, Gheorghe Poenaru a spus: Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Nu s-a pus niciun moment problema învingătorului, ţin să felicit echipa gazdă””

Calificare: FCM Huşi – FCM Bacău 0-3 (0-0)


FCM Bacău s-a calificat în faza a IV-a a Cupei României Timişoreana la fotbal, obţinând o victorie logică şi meritată în faţa formaţiei de Liga a IV-a FCM Huşi. După o primă repriză fără goluri, băcăuanii şi-au concretizat dominarea în mitanul secund, prin golurile reuşite de Vraciu, Eudean şi Curiliuc.
Iată un rezumat al jocului, aşa cum a fost prezentat live text de Bacăul Sportiv.
Continuă lectura „Calificare: FCM Huşi – FCM Bacău 0-3 (0-0)”

Gheorghe Poenaru: „Sper să începem sezonul oficial cu dreptul”


Antrenorul principal al echipei FCM Bacău nu concepe altă variantă decât victoria în partida de miercuri, din deplasare, cu formaţia de Liga a IV-a FCM Huşi.
„Adversara de miercuri e o necunoscută pentru noi, dar ne-am propus pentru Cupa României să ajungem cât mai departe, cel puţin la nivelul pe care l-am atins anul trecut. Pentru noi, Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Sper să începem sezonul oficial cu dreptul””

Debut de sezon oficial pentru FCM Bacău


Miercuri după-amiază sunt programate partidele fazei a III-a a Cupei României Timişoreana la fotbal. Singura formaţie băcăuană rămasă în cursă, FCM Bacău, va evolua în deplasare, la Huşi, cu FCM din localitate. Gazdele evoluează în Liga a IV-a din judeţul Vaslui şi au eliminat în fazele anterioare echipele Sporting Club II Vaslui şi Politehnica II Iaşi. De altfel, preşedintele huşenilor, Adrian Samson, s-a declarat optimist înaintea paritdei cu formaţia lui Gheorghe Poenaru: Continuă lectura „Debut de sezon oficial pentru FCM Bacău”

Gheorghe Poenaru: „Avem o bancă bună, iar cei care vor înscrie, vor juca”


La fel ca şi omologul său, antrenorul principal al echipei FCM Bacău a opinat că temperatura ridicată şi-a pus amprenta asupra partidei: „Din punctul meu de vedere, a fost un meci bun de pregătire, în care am întâlnit un adversar bun, dar cred că cel mai mare adversar de astăzi a fost canicula. Ambele echipe şi-au văzut de joc şi a ieşit un spectacol destul de bun. Sigur că rezultatul contează mai puţin, în condiţiile în care am schimbat toată echipa şi am avut în teren chiar şi patru juniori, ei ne-au egalat în ultimul minut”, a declarat Gheorghe Poenaru pentru bacaulsportiv.ro.
Referitor la faptul că rezervele postului de atacant au înscris ambele goluri ale băcăuanilor, antrenorul FCM-ului a spus: „Ăsta e un lucru bun, înseamnă că avem o bancă bună, Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Avem o bancă bună, iar cei care vor înscrie, vor juca””

Costel Enache: „FCM Bacău e principala candidată la promovare”


La finalul amicalului de pe stadionul „Moldova” din Roman, antrenorul principal al gazdelor s-a declarat satisfăcut:„A fost un test util, în care am întâlnit, după părerea mea, principala candidată la promovare, o echipă, cu un lot echilibrat, atât numeric cât şi valoric, ca să nu mai vorbim de experienţa binecunoscută a antrenorului Gheorghe Poenaru. A fost un meci bun, deşi căldura a fost mult peste limita care ar da un confort jucătorilor. Suntem într-o perioadă de pregătire, iar rezultatul nu a interesat atât de mult. Sigur că orgoliile Continuă lectura „Costel Enache: „FCM Bacău e principala candidată la promovare””

Două goluri frumoase şi un arbitru buimăcit de căldură: CSM Petrotub Roman – FCM Bacău 2-2 (0-0)


CSM Petrotub şi FCM Bacău au terminat la egalitate partida amicală disputată vineri după-amiază pe stadionul „Moldova” din Roman, la capătul unui joc asupra căruia canicula şi-a pus amprenta din plin, mai ales în prima repriză.
Deşi romaşcanii au început jocul cu garnitura a doua, elevii lui Gheorghe Poenaru au avut probleme în a se apropia de careul advers, iar atunci când au făcut-o, s-au lovit de încăpăţânarea unui arbitru localnic despre care am aflat Continuă lectura „Două goluri frumoase şi un arbitru buimăcit de căldură: CSM Petrotub Roman – FCM Bacău 2-2 (0-0)”

FCM Huşi – FCM Bacău, în faza a III-a a Cupei României


Federaţia Română de Fotbal a stabilit ţintarul fazei a III-a a Cupei României la fotbal, ediţia 2010-2011. Singura reprezentantă a judeţului nostru rămasă în competiţie, FCM Bacău, va evolua la Huşi, cu FCM din localitate, formaţie care activează în Liga a IV-a din judeţul Vaslui. În primele două faze ale întrecerii, echipa din Huşi a eliminat pe Sporting Club II Vaslui şi Politehnica II Iaşi.
Partida FCM Huşi – FCM Bacău va avea loc miercuri, 11 august, de la ora 17.30.

Gheorghe Poenaru: „Mă declar mulţumit de evoluţia echipei”


Antrenorul principal al echipei FCM Bacău a făcut, pentru bacaulsportiv.ro, o scurtă caracterizare a amicalului de la Botoşani: „A fost un meci bun de verificare pentru noi în care, deşi am primit rapid două goluri, am echilibrat jocul şi ne-am creat o mulţime de ocazii rarisime, din care n-am concretizat decât una. Eu mă declar mulţumit de partida de azi, împotriva unei echipe bune, şi asta în condiţiile în care nu am folosit toţi jucătorii de bază.”
Ştefan Apostol şi Cornel Codreanu, foşti componenţi ai grupării botoşănene, au rămas la Bacău, pentru a evita Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Mă declar mulţumit de evoluţia echipei””