Debut de sezon oficial pentru FCM Bacău


Miercuri după-amiază sunt programate partidele fazei a III-a a Cupei României Timişoreana la fotbal. Singura formaţie băcăuană rămasă în cursă, FCM Bacău, va evolua în deplasare, la Huşi, cu FCM din localitate. Gazdele evoluează în Liga a IV-a din judeţul Vaslui şi au eliminat în fazele anterioare echipele Sporting Club II Vaslui şi Politehnica II Iaşi. De altfel, preşedintele huşenilor, Adrian Samson, s-a declarat optimist înaintea paritdei cu formaţia lui Gheorghe Poenaru: “Mergem pânã la capãt. Ne jucãm şansa pe care o avem. Avem încredere cã o sã facem un meci bun si sã încercãm sã facem surpriza. FCM Bacãu e o echipã cu tradiţie, o formaţie cu nume în fotbalul românesc, însã sper sã facem o figurã frumoasã şi sã aducem o divizionarã B la Husi”, a spus şeful lui FCM Huşi pentru publicaţia Vremea Nouă.
De partea cealaltă, tehnicianul formaţiei FCM Bacău n-a făcut niciun secret din faptul că îşi doreşte o nouă prezenţă în şaisprezecimile Cupei României, pentru a aduce pe „Municipalul” băcăuan o echipă din Liga I.
Este de aşteptat ca Gheorghe Poenaru să înceapă partida de la Huşi în aceeaşi formulă ca în amicalul cu Petrotub Roman: Roca – Codreanu, Ursu, Lozneanu, Eudean – Huiban, Taban, Apostol, Doboş – Vraciu, Boghian.
Partida FCM Huşi – FCM Bacău se va desfăşura pe stadionul „Municipal” din Huşi miercuri, de la ora 17.30 şi va fi arbitrată la centru de suceveanul Marius Suhan, care va fi ajutat de doi asistenţi din Piatra Neamţ, Ovidiu Găleată şi Ovidiu Aruşoaie. Observator din partea FRF a fost delegat ieşeanul Virgil Stărică.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.