La două zile după tragerea la sorţi a şaisprezecimilor de finală ale Cupei Challenge la handbal masculin, am reuşit să obţinem o reacţie din partea reprezentanţilor viitoarei adversare a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, formaţia belgiană Initia Hasselt.
Astfel, team-managerul Jef Gaens a declarat, în exclusivitate pentru Bacăul Sportiv: „Din câte ştim, handbalul românesc se află la un nivel mult mai înalt decât cel belgian. Continuă lectura „EXCLUSIVITATE/JEF GAENS (team-manager Initia Hasselt): „Ştiinţa Bacău e favorită””
Etichetă: Challenge Cup
Handbal masculin, Challenge Cup: Prezentarea formaţiei Initia Hasselt
Tragerea la sorţi a şaisprezecimilor Cupei Challenge la handbal masculin a fost una extrem de favorabilă formaţiei Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău. Sorţii i-au desemnat drept adversară formaţia Initia Hasselt, deţinătoare a Cupei Belgiei şi ocupantă a locului al treilea în campionatul belgian, la o distanţă de şapte puncte faţă de primele două clasate. Continuă lectura „Handbal masculin, Challenge Cup: Prezentarea formaţiei Initia Hasselt”
Gabriel Armanu: „A fost o tragere bună, dar trebuie să ne tratăm adversarii cu seriozitate”
Antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău s-a declarat mulţumit de tragerea la sorţi a şaisprezecimilor Cupei Challenge, care i-a scos din urnă pentru echipa sa pe belgienii de la Initia Hasselt.
„Dacă e să ne raportăm la valoarea campionatelor din Belgia şi România, e clar că noi pornim favoriţi în această dublă manşă. Va trebui, însă, să-i tratăm pe belgieni cu toată seriozitatea, pentru a nu avea surprize neplăcute”, a declarat Gabriel Armanu pentru Continuă lectura „Gabriel Armanu: „A fost o tragere bună, dar trebuie să ne tratăm adversarii cu seriozitate””
S-a făcut voia lui Dorel Sanie: Ştiinţa va merge în Belgia
Dorinţa managerului Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău s-a îndeplinit: handbaliştii băcăuani vor evolua în şaisprezecimile Cupei Challenge împotriva reprezentantei Belgiei, Initia Hasselt.
„Sunt mulţumit de tragerea la sorţi, atât din punct de vedere al ţării în care ne vom deplasa, cât şi al valorii adversarului”, a declarat Dorel Sanie pentru bacaulsportiv.ro.
Interesant e faptul că, pentru managerul Ştiinţei, nu ar fi prima întâlnire cu gruparea belgiană. În urmă cu cincisprezece ani, pe când activa la Fibrex Piatra Neamţ, nemţenii au participat la un turneu amical în Luxemburg, la care a participat şi Initia Hasselt.
„Îmi amintesc că atunci noi am oferit fanioane adversarilor, Continuă lectura „S-a făcut voia lui Dorel Sanie: Ştiinţa va merge în Belgia”
Emoţii europene pentru Ştiinţa
Marţi la amiază, la Viena, la sediul Federaţiei Europene de Handbal, va fi efectuată tragerea la sorţi pentru primele tururi din cupele europene la handbal masculin şi feminin, mai puţin Liga Campionilor.
Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău se va afla în urna capilor de serie ai Cupei Challenge la handbal masculin dar, spre deosebire de ediţia trecută, când a intrat direct în optimi, echipa băcăuană va începe competiţia din faza şaisprezecimilor de finală. Continuă lectura „Emoţii europene pentru Ştiinţa”
COSTEL MANEA : „VREAU SĂ CÂŞTIG CHALLENGE CUP CU ŞTIINŢA”
Vă prezentăm astăzi una din achiziţiile echipei masculine de handbal Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, interul dreapta Costel Daniel Manea. Născut la 21 august 1984, a început handbalul la CSS Galaţi. Tot în oraşul de pe malul Dunării a debutat şi pe prima scenă a handbalului românesc, la 16 ani şi jumătate, sub culorile echipei CSU Galaţi. Ulterior, Costel Manea a evoluat la Uztel Ploieşti, Dinamo Bucureşti şi Steaua MFA Bucureşti, la aceasta din urmă înscriind 50 de goluri în ediţia 2009-2010 a Ligii Naţionale. De asemenea, proaspătul inter al Ştiinţei a ajuns cu Steaua până în semifinalele trecutei ediţii a Cupei Cupelor.
Cu câteva zile înainte de reunirea lotului băcăuan, Costel Manea a acordat un scurt interviu pentru bacaulsportiv.ro.
Rep.: De ce ai ales Ştiinţa Bacău ? Continuă lectura „COSTEL MANEA : „VREAU SĂ CÂŞTIG CHALLENGE CUP CU ŞTIINŢA””
Florin Grapă: „Mi-aş mai dori o calificare în Final Four al Challenge Cup”
Încheiem seria interviurilor cu preşedintele C.S. Ştiinţa Bacău, cu dialogul referitor la secţia care e cel mai aproape de sufletul lui Florin Grapă, voleiul feminin.
Rep.: Sunteţi mulţumit de prestaţia echipei în sezonul trecut?
Florin Grapă: Sincer, mi-am dorit mai mult decât locul 4, fiindcă obiectivul nostru a fost clasarea pe podium. Trebuie, însă, să fim realişti şi să recunoaştem cu regret că Continuă lectura „Florin Grapă: „Mi-aş mai dori o calificare în Final Four al Challenge Cup””
EXCLUSIVITATE/PAULO FARIA: „Bacăul are cei mai frumoşi suporteri pe care i-am văzut în toată cariera. Le mulţumesc şi îi îmbrăţişez!”
Bacăul Sportiv a realizat un interviu în exclusivitate cu proaspătul deţinător al Cupei Challenge la handbal masculin, antrenorul echipei Sporting Lisabona, Paulo Faria. Acesta vorbeşte pentru dumneavoastră despre ce simte un antrenor câştigător de cupă europeană, despre prietenia cu Gabriel Armanu şi despre frumoasele amintiri pe care le are despre Bacău. Continuă lectura „EXCLUSIVITATE/PAULO FARIA: „Bacăul are cei mai frumoşi suporteri pe care i-am văzut în toată cariera. Le mulţumesc şi îi îmbrăţişez!””
Gabriel Armanu: „După trei ani de Liga Naţională, a venit timpul pentru o clasare pe podium”
Continuăm seria interviurilor de final de sezon, cu cel care a început campionatul ca secund al lui Otto Heel şi l-a terminat în calitate de „principal” al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, Gabriel Armanu.
Rep.: Cum apreciaţi prestaţia Ştiinţei în sezonul recent încheiat?
Gabriel Armanu: Ca şi echipă, noi am fost OK, Continuă lectura „Gabriel Armanu: „După trei ani de Liga Naţională, a venit timpul pentru o clasare pe podium””
EXCLUSIV/ Otto Heel: „Cu mai multă atenţie, se putea obţine o performanţă de excepţie”
La final de sezon handbalistic 2009-2010, Bacăul Sportiv realizează o serie de interviuri cu persoanele implicate în activitatea echipei care, la ora actuală, aduce cei mai mulţi suporteri pe arenele sportive băcăuane, este vorba de Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău.
Începem această serie cu antrenorul care a condus această formaţie mai bine de jumătate de sezon şi care a fost demis la începutul lunii aprilie, Continuă lectura „EXCLUSIV/ Otto Heel: „Cu mai multă atenţie, se putea obţine o performanţă de excepţie””