COSTEL MANEA : „VREAU SĂ CÂŞTIG CHALLENGE CUP CU ŞTIINŢA”

Vă prezentăm astăzi una din achiziţiile echipei masculine de handbal Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, interul dreapta Costel Daniel Manea. Născut la 21 august 1984, a început handbalul la CSS Galaţi. Tot în oraşul de pe malul Dunării a debutat şi pe prima scenă a handbalului românesc, la 16 ani şi jumătate, sub culorile echipei CSU Galaţi. Ulterior, Costel Manea a evoluat la Uztel Ploieşti, Dinamo Bucureşti şi Steaua MFA Bucureşti, la aceasta din urmă înscriind 50 de goluri în ediţia 2009-2010 a Ligii Naţionale. De asemenea, proaspătul inter al Ştiinţei a ajuns cu Steaua până în semifinalele trecutei ediţii a Cupei Cupelor.
Cu câteva zile înainte de reunirea lotului băcăuan, Costel Manea a acordat un scurt interviu pentru bacaulsportiv.ro.
Rep.: De ce ai ales Ştiinţa Bacău ?
Costel Manea: Fiindcă e o echipă tânără, de perspectivă şi care doreşte să facă performanţă.
Rep.: Ştii că ai venit, practic, ca succesor al lui Sandu Iacob pe postul de inter dreapta?
C.M.: Da, îl cunosc pe Sandu, de altfel i-am şi cerut părerea înainte să semnez cu Bacăul şi mi-a zis să vin, că e OK.
Rep.: Ce aşteptări ai de la viitorul sezon ?
C.M.: Păi, în primul rând, aş dori să câştigăm Challenge Cup, mai ales că eu am şi experienţa Cupei Cupelor din sezonul precedent. În ceea ce priveşte campionatul, am înţeles că obiectivul echipei e clasarea pe podium, care ar fi o performanţă importantă pentru Bacău.

Un comentariu la „COSTEL MANEA : „VREAU SĂ CÂŞTIG CHALLENGE CUP CU ŞTIINŢA””

  1. Succes mult băieţilor de la Ştiinţa în noul sezon competiţional! Ar fi minunat ca cei doi noi interi să-i ajute să facă performanţă şi anul acesta.
    Baftă multă şi fetelor, poate le vedem din nou în primul eşalon după sezonul acesta!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.