În cadrul unei conferințe de presă organizată de directorul Clubului Sportiv Școlar Bacău, Marius Căpușă, au fost prezentate rezultatele luptătorilor băcăuani la Campionatul European de cadeți, ce s-a disputat în Serbia, la Subotica: Nicu Ojog a câștigat medalia de bronz, Alin Dosoftei a terminat pe locul 5, iar George Mihai a avut o comportare onorabilă.
La începutul conferinței, directorul clubului a ținut să precizeze mai multe detalii despre club, dar și despre performanțele acestuia din ultimii ani: ”Vreau să anunț oficial faptul că acest club are 7 secții, iar dacă m-aș apuca acum să enumăr rezultatele obținute ne-am plictisi. Noi, conducătorii, trebuie să vorbim mai puțin și trebuie să oferim condițiile necesare sportivilor noștri. Vreau să anunț faptul că echipa de volei cadete antrenată de Traian Șnel a reușit să termine pe locul 8 la Turneul Final, iar echipa de minivolei antrenată de Dumitru Matanie a ieșit campioană națională, Turneul Final desfășurându-se la Bacău. Georgiana Aniței are dublă legitimare și știți foarte bine ce rezultate a avut de-a lungul anilor. Echipa mea de handbal, care nu era cotată cu nicio șansă, a reușit să termine pe locul 8 la Turneul Final. George Călin cu echipa lui de handbal de juniori III, a reușit să termine pe locul 4 la Turneul Final, având în vedere că s-a luptat cu cluburi mult mai puternice decât al nostru. Prin tot ce am spus acum, am vrut să arăt faptul că acest club are activitate. Băieții aceștia de la lupte sunt la început de cariere și depinde foarte mult de ce își doresc antrenorii, dar și de cei ce decid din punct de vedere economic.”
După aceste vorbe, Marius Căpușă i-a dat cuvântul profesorului Ion Butucaru: ”Eu pot spune că noi am făcut un mediu profesionist, un mediu în care sportivii se pot dezvolta maximal. Avem 8 sportivi medaliați la Campionatele Europene și Mondiale și înca 3 clasați în primii șase. Nu există altă secție din România care să aibă în ultimii ani așa un palmares. Împart cu domnul profesor Mocanu toate aceste rezultate, am lucrat foarte bine cu el și îmi pare rău că iese la pensie. Referitor la băieții pe care îi avem acum, aș vrea să îi mulțumesc lui Sebi Diaconu, pentru că m-a ajutat în pregătirea lui Ojog, a făcut foarte multe antrenamente cu el și a contribuit decisiv la minunatul rezultat al acestui băiat. Ojog și Dosoftei au participat pentru prima dată la Campionatele Europene, iar pe lângă ei a participat și George Mihai care, având in vedere că înainte cu 10 zile de turneu s-a lovit la mână, a avut o evoluție bună. Vreau să subliniez evoluția lui Nicu Ojog, care a fost învins de un sportiv din Turcia pe care l-a învins la Turneul Internațional al României.”
Cei 5 sportivi prezenți la conferința de presă au spus și ei câteva cuvinte:
Nicu Ojog: ”Campionatul European de anul acesta la care am participat a fost unul foarte tare și a fost prima mea participare la un Campionat European. M-am antrenat foarte mult pentru acest campionat și vreau să îi mulțumesc domnului Sebi Diaconu, care a luptat alături de mine la antrenamente și m-a ajutat să reușesc acest rezultat. Peste două săptămâni voi participa la Campionatele Mondiale și am în continuare foarte mult de muncă. La acest Campionat Mondial vreau să termin în primul rând pe podium, iar dacă se va putea, chiar să obțin aurul.”
Alin Dosoftei: ”Sunt foarte mulțumit de ceea ce am reușit la acest Campionat European, iar eu cred că m-am autodepășit. În continuare încerc să mă dezvolt din ce în ce mai mult cu ajutorul acestui sport și poate voi aduce și medalii de la Campionatele Europene și Mondiale din anii următori.”
Denis Mihai (12 ani): ”Eu am participat la 4 Campionate Naționale și am reușit să iau locul I la toate cele 4. Unul a fost mai dificil, deoarece am participat la lupte libere, iar eu nu prea știam cum să iau de picioare, dar totuși am reușit să câștig. Pentru viitorul apropiat și cel depărtat eu îmi propun să muncesc foarte mult, iar modelul meu este Sebi Diaconu.”
George Mihai: ”Îmi doresc ca în următorii ani să particip la Campionatele Europene și Mondiale, dar în primul rând îmi doresc să ies campion național. Eu sunt mândru că am ajuns să particip anul acesta la Campionatul European și îmi propun să muncesc cât mai mult pentru a obține medalii în anii următori.”
Vasile Cojoc: ”Eu sunt campion național la lupte greco-romane, dar și la lupte libere. Îmi doresc să ajung un mare campion, la fel ca Sebi Diaconu și vreau ca în 2018 să obțin o medalie la Jocurile Olimpice de cadeți.”
Faceti.le asigurari si specificati in contracte ca in caz de accidentari suportati operatiile si recuperarile ca nenorociti copii ..va aduc rezultate clubului ai apoi ii aruncati ca pe o carpa ….nu va intereseaza de ei …o sa vb mai multi parinti si daca nu le faceti asigurari retragem copii din orice activitate….