Cinci medalii pentru luptătorii juniori băcăuani la Cupa României

Lupte greco-romaneMunicipiul Târgoviște a găzduit, pe 2 și 3 decembrie, Cupa României Valahia la lupte juniori, competiție la care Bacăul a fost reprezentat la greco-romane de 4 sportivi de la SCM și 1 de la CSS, toți clasându-se pe podium. Astfel, la categoria 60 kg., Alexandru Solomon (SCM Bacău) Continuă lectura „Cinci medalii pentru luptătorii juniori băcăuani la Cupa României”

Luptătorii băcăuani, protagoniști ai campionatelor naționale de tineret

SCM BACAU LUPTE U23 - 2015Duminică, la Odorheiu Secuiesc, s-au încheiat campionatele naționale de lupte pentru tineret (U23), competiție la care sportivii legitimați la SCM Bacău au obținut nu mai puțin de 5 medalii. Astfel, Alexandru Botez a cucerit titlul național la categoria 59 kg., George Șarban a devenit Continuă lectura „Luptătorii băcăuani, protagoniști ai campionatelor naționale de tineret”

Luptătorii de la CSS Bacău își continuă evoluțiile remarcabile

Conferinta de presa CSS Bacau - lupteÎn cadrul unei conferințe de presă organizată de directorul Clubului Sportiv Școlar Bacău, Marius Căpușă, au fost prezentate rezultatele luptătorilor băcăuani la Campionatul European de cadeți, ce s-a disputat în Serbia, la Subotica: Nicu Ojog a câștigat medalia de bronz, Alin Dosoftei a terminat Continuă lectura „Luptătorii de la CSS Bacău își continuă evoluțiile remarcabile”

Luptătorii băcăuani, în topul federației de specialitate

I. Sarban, A. Botez si S. TascaDoi sportivi de la SCM Bacău fac parte din TOP 10 al Federației Române de Lupte pe anul 2014Este vorba de Alexandru Botez – Vicecampion European de juniori şi de Irinel Botez – medaliat cu bronz la Campionatele Mondiale de juniori 2 (antrenori Continuă lectura „Luptătorii băcăuani, în topul federației de specialitate”

Lupte greco-romane / Băcăuanul Alexandru Botez, vicecampion european de juniori

Alexandru Botez (1)
Tânărul luptător băcăuan Alexandru Botez și-a trecut sâmbătă în palmares o nouă performanță internațională. Sportivul legitimat la SCM Bacău, unde este pregătit de Ion Șarban și Sorin Tașcă, a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene desfășurate în Polonia, la Katowice. Continuă lectura „Lupte greco-romane / Băcăuanul Alexandru Botez, vicecampion european de juniori”

Luptătorul băcăuan Alexandru Botez, medaliat cu bronz la mondialele de juniori

Alexandru Botez
Performanță remarcabilă pentru sportul băcăuan obținută marți seara, în capitala Bulgariei, la campionatele mondiale de lupte greco-romane pentru juniori. Alexandru Botez (SCM Bacău, antrenori Ioan Șarban și Sorin Tașcă) a obținut medalia de bronz la categoria 50 kg., după o finală mică dramatică în compania azerului Continuă lectura „Luptătorul băcăuan Alexandru Botez, medaliat cu bronz la mondialele de juniori”

Trei medalii băcăuane la naționalele de lupte libere pentru juniori


Sala Polivalentă din Reşiţa a găzduit timp de două zile, în 21 şi 22 mai, întrecerile Campionatului Naţional de Lupte Libere şi Lupte Feminine pentru Juniori, la care au participat 169 de concurenți din toată țara. Continuă lectura „Trei medalii băcăuane la naționalele de lupte libere pentru juniori”

Lupte libere: O medalie pentru SCM Bacău la turneul internațional ”Vasile Pușcașu”


Duminică, în sala Clubului Sportiv Școlar din Onești, a avut loc turneul internațional de lupte libere ”Vasile Pușcașu”. Clubul SCM Bacău a participat cu trei sportivi, unul dintre aceștia, Laurențiu Roman, câștigând medalia de bronz la categoria copii. Continuă lectura „Lupte libere: O medalie pentru SCM Bacău la turneul internațional ”Vasile Pușcașu””

Luptătoarele băcăuane, în top la „naţionalele” de la Reşiţa


În perioada 27-30 mai, la Reşiţa, s-au disputat Campionatele Naţionale de lupte libere pentru junioare mari, la care a fost prezentă şi o delegaţie a clubului SCM Bacău. Bilanţul tinerelor luptătoare băcăuane a fost unul meritoriu, ele revenind acasă cu 5 medalii, dintre care una de aur, două de argint şi două de bronz. Continuă lectura „Luptătoarele băcăuane, în top la „naţionalele” de la Reşiţa”