Meciul de miercuri seara de pe „Letea” a fost o copie aproape fidelă a meciului disputat în urmă cu aproape o săptamână. Astfel cei aproape 50 de spectatori prezenţi la meci, din care o mare parte au fost puştani încântaţi de noul loc găsit pentru a-şi petrece după-amiază, au asistat la o partidă în care cei de la Aerostar au facut din nou figuraţie.
Începutul de meci a fost unul echilibrat. R. Gheorghe şi Furtună au încercat în câteva rânduri poarta lui Ştirbu însă fără succes. De partea cealaltă, elevii lui Viorel Tănase au fost mai periculoşi pe contre unde Strugariu s-a aflat mai mereu la originea tuturor acţiunilor periculoase. Scorul a fost deschis în minutul 18 de Predoiu care a şutat plasat la firul ierbii fără şanse pentru Petrache. Dumitriu a majorat scorul în minutul 24 cu o torpilă la vinclu, iar Curiliuc a stabilit scorul pauzei în minutul 36, servit excelent în faţa porţii de Strugariu.
Repriza a doua a început de la 4-0 după ce B. Ungureanu, care pare de neoprit în amicale, a înscris cu un şut la colţul lung. Jucatorii antrenaţi de Cornel Elisei au avut o zvâcnire de orgoliu în minutul 49, atunci când Pavel s-a distrat ca în curtea şcolii cu Burcă înscriind mai apoi cu lejeritate în poarta lui Petrariu. De aici a urmat o avalanşă de goluri dupa cum urmează: B.Rusu ’65, Hurdubei ’70, Ungureanu ’75, B.Rusu ’84, Hurdubei ’87.
Sport Clubul bifează din nou o victorie la scor în faţa Aerostarului. Victorie irelevantă în condiţiile în care S.C.-ul a dispus de două echipe în amicalul de astazi, net superioare adversarilor. Testul concludent urmează sâmbătă când jucătorii pregătiţi de Viorel Tănase vor întoarce vizita celor de la FCM Suceava.
SC Bacău (repriza 1): Știrbu -Luncanu, Adăscăliței, Lozneanu, Sascău-Dumitriu, Taban-Căinari, Curiliuc, Strugariu-Predoiu.
SC Bacău (repriza 2): Petrariu-Mihălăchioae, Lozneanu (Dumitriu), Burcă, Miron-Cl. Tudor, Țuțu-Hurdubei, B. Rusu, Căinari (Popa)-B. Ungureanu
A plecat Schiopu si a venit Stirbu ?
FOSTUL FC CLINCENI NU A OBŢINUT ÎNCĂ AVIZUL DE A SE MUTA LA PITEŞTI
LPF 2 a decis sistemul de promovare-retrogradare. Fortuna şi Academica Argeş, posibil schimb de locuri
Oficialii LPF 2 au stabilit cum se va promova şi retrograda în actualul
sezon, care va avea două serii a câte 12 echipe. Formaţia clasată pe
primul loc în fiecare serie va promova în Liga 1, în timp ce locurile
11-12 vor retrograda direct. De asemenea, va mai retrograda o echipă,
care va fi stabilită în urma unui baraj disputat între formaţiile de pe
locul 10.
„Promovează primul loc din fiecare serie, locurile 11-12
retrogradează direct. Având în vedere faptul că Liga 3 va avea cinci
serii, va mai retrograda una dintre echipele de pe locul 10, în urma
unui baraj între ele. În total vor retrograda cinci echipe”, a declarat preşedintele LPF 2, Auraş Braşoveanu.
Schimbări în componenţa seriilor Ligii 2
În cadrul întâlnirii dintre reprezentanţii Ligii a II-a, s-a pus
problema faptului că Seria Vest, din care face parte FC Olt Slatina,
este mai puternică decât cealaltă. În urma discuţiilor, s-a ajuns la un
acord ca în fiecare grupă să fie distribuite câte trei nou-promovate.
Prin urmare, în seria a II-a a Ligii a II-a va fi repartizată Fortuna
Câmpina.
„Au existat discuţii legate de organizarea seriilor. Luând în
calcul principiul geografic, seria a II-a ar fi fost mult mai
valoroasă. Asa, încercăm să echilibrăm, iar majoritatea a decis să fie
câte trei nou-promovate în fiecare serie. Academica FC Argeş nu a
obţinut deocamdată avizul de a evolua la Piteşti şi va fi repartizată în
seria I”, a precizat preşedintele LPF 2, Auraş Braşoveanu.
Ţintarul Ligii 2 se va stabili pe 17 august.
Posibila componenţă a Ligii 2
Seria I: ACS Bacău, FC Baloteşti, ACS Berceni, CS Brăila, CS
Clinceni (Academica FC Argeş), FCM Dorohoi, CS Farul Constanţa, SC
Gloria Buzău, Săgeata Năvodari, Unirea Slobozia, Rapid CFR Suceava, FC
Voluntari.
Seria a II-a: FC Bihor, FC Caransebeş, Fortuna Câmpina, CS
Mioveni, FC Olt Slatina, Şoimii Pâncota, Metalul Reşiţa, Olimpia Satu
Mare, CSM Râmnicu Vâlcea, ACS Poli Timişoara, Unirea Tărlungeni, Corona
Braşov (participare incertă).
OFICIALUL SĂGEŢII ESTE NEMULŢUMIT DE INCERTITUDINEA DIN JURUL CLUBULUI FOST ILFOVEAN
Locul Clinceniului în Liga 2 naşte deja dezbateri aprinse: „Nu sfidaţi geografia”
Informaţia că LPF 2 ar fi împărţit seriile şi Fortuna va face schimb de
locuri cu Academica Argeş nu a rămas fără reacţie din partea posibilelor
adversare. FC Clinceni/ Academica Piteşti devine primul motiv de
nedumerire pentru oficialii din Liga 2, mai ales cei care au obiectiv
promovarea. Conducătorul celor de la Săgeata Năvodari, Aurelian Băbuţan,
e prima voce care iese public pentru a invoca “ceaţa” în care e
învăluită situaţia Clinceniului.
“Situaţia lor e una destul de bizară şi cred că atât clubul
din Clinceni cât şi forul organizator ar trebui să respecte logica
elementară a criteriului geografic. E bizar, poate chiar hilar, ca
Academica Piteşti să fie pusă în Seria 1. Dacă eşti Clinceni, de acord,
dar dacă eşti Piteşti….ce să cauţi în altă zonă”, a replicat şeful Năvodariului.
“Cred că trebuie să respectăm competiţia din start şi să nu
facem abateri de la regulament. Să nu sfidăm geografia. Toţi avem
bugete, toţi avem echipe cu care vrem să luptăm în competiţie. Fie că e
la promovare, fie la evitarea retrogradării. Conducătorii de la Clinceni
trebuie să ia o decizie asupra denumirii clubului şi astfel să ştim
onest şi clar unde se vor poziţiona”, a mai adăugat Băbuţan.
D-lor, consider ca era interesanta si componenta gruparii „Aerostar”. Spatiu exista. Ptr microbistii bacauani, la aceasta ora, este mai interesanta „Aerostar” decat ASC Bc.