Fără victorie pe teren propriu în play-off, Sport Club Bacău țintește primul succes în fața propriilor suporteri tocmai în fața liderei și principalei favorite la promovare. Obiectivul nu e deloc unul imposibil, dat fiind faptul că, în acest sezon, băcăuanii au câștigat 4 puncte în fața ieșenilor, după victoria de la Bacău (1-0 pe 23 noiembrie 2013) și remiza din Dealul Copoului (1-1 acum 4 săptămâni).
Ambele echipe au loturile valide și, foarte interesant, ambele echipe se plâng de starea terenului, care nu va fi deloc una satisfăcătoare după ploile căzute, mai ales că, vineri, terenul ”Aerostar” găzduiește și un meci de Liga a III-a. Atâta doar că băcăuanii și-au făcut-o cu mâna lor, așa că lamentările nu prea-și au rostul.
Formațiile probabile
SC Bacău: Petrariu – Mihălăchioae, Dumitriu, Lozneanu, Sascău – Căinari, Taban, Cl. Tudor, Miron – Hurdubei, B. Ungureanu. Antrenor: Viorel Tănase.
CSMS Iași: Caparco – Radovic, Vişa, Fl. Plămadă, Vladu – Olah, Al. Creţu – Bosoi, L. Mihai, Herghelegiu – Pălimaru. Antrenor: Marius Lăcătuș.
Arbitru: Cătălin Popa (Pitești). Asistenți: Gabriel Stroe (Pitești) și Daniel Hulubei (Vaslui).
Etapa a VI-a a play-off-ului seriei I mai programează partidele Rapid București – FC Clinceni și ACS Berceni – Unirea Slobozia.