Fotbal, Liga a III-a: Avancronica ultimei etape


Cetatea Tg. Neamț – FCM Bacău (vineri, ora 18, livescore pe BacaulSportiv.ro)
FCM Bacău își încheie exilul în cel de-al treilea eșalon cu un joc de vară, la poalele Cetății Neamțului. Antrenorul Gheorghe Poenaru a anunțat că va utiliza jucătorii care au evoluat mai puțin în acest sezon, fără ca asta să însemne că tehnicianul băcăuan nu-și dorește să încheie stagiunea cu o victorie. Arbitru: George Brânzei. Asistenți: Adrian Vornicu și Iulian Brânză (toți din Botoșani).

SC Bacău – Luceafărul Mihai Eminescu (vineri, ora 18, stadion ”Aerostar”, livescore pe BacaulSportiv.ro)
SC Bacău are ocazia să încheie sezonul în trombă, dacă ținem cont de faptul că primește vizita ultimei clasate. Partida se dispută pe stadionul ”Aerostar” deoarece terenul de pe ”Letea” e supus unor lucrări de întreținere. Arbitru: Laszlo Kusztos (Tg. Mureș). Asistenți: Istvan Iszlai (Tg. Mureș) și Ștefan Patrichi (Vaslui).

FCM Onești – CSM Pașcani (vineri, ora 18, stadion CSM)
FCM Onești încheie gâfâind un nou sezon plin de probleme și conflicte interne, soldate cu îndepărtarea antrenorului Florin Pavel. Ultima etapă le aduce în față una din echipele bune ale seriei, deci e de așteptat un meci deschis, cu multe goluri. Arbitru: Ionuț Ignat (Suceava). Asistenți: Andrei Itco (Suceava) și Lucian Grigoraș (Fălticeni).

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.