Gheorghe Poenaru: „E o tragedie ce s-a întâmplat în urma acestui act deliberat”

Extrem de afectat de cele întâmplate sâmbătă dimineaţă la stadionul „Municipal”, când conducerea clubului FCM Bacău nu a lăsat echipa să intre pe teren la partida cu Dunărea Galaţi, antrenorul Gheorghe Poenaru, îmbrăcat în doliu, a declarat: „E o tragedie, e cea mai neagră zi din istoria fotbalului băcăuan şi din cariera mea. Vorbim de o echipă cu o istorie de 60 de ani, cu care eu practic am crescut, cred că fostele glorii ale acestei formaţii se răsucesc în mormânt. Consider că retrogradarea echipei este un act deliberat, pe care l-au făcut atunci când au văzut că în plan sportiv ne salvasem de la retrogradare. Disputa care există în acest moment nu trebuia să atingă echipa de fotbal, fiindcă aceasta e un bun al întregului oraş. Nimeni nu avea dreptul să distrugă această echipă.”
Referitor la mărul discordiei, contractul de asociere dintre Consiliul local şi AS FCM Bacău, tehnicianul băcăuan a precizat: „Eu ştiu că vara trecută discutasem un proiect, acela ca în 2-3 ani să ajungem în prima ligă. Iată, însă, că după primul an asistăm la retrogradarea voită a acestei echipe şi lucrul ăsta cred că spune cel mai mult. În rest, sunt lucruri care mă depăşesc, dar nu trebuia să sufere echipa.”

4 comentarii la „Gheorghe Poenaru: „E o tragedie ce s-a întâmplat în urma acestui act deliberat””

  1. @suporter
    Bineinteles ca omul e suparat ca a ramas fara servici, dar ii pare si rau ca echipa sa a retrogadat. N-o fi bun ca antrenor, dar asta nu inseamna ca nu iubeste clubul. Da-i niste credit omului. Cui ii este usor in Romania in momentul asta ? Nu multora. Si Becali are probleme, dar de el nu-mi pare rau.

  2. @suporter de nimic Eu zic sa iti vezi de treaba.Nu cred ca esti in masura sa iti dai cu parerea despre antrenorul Poenaru.Eu cred ca tzine mai mult ca tine la acest club.Doar unul care a uitat in ultimii ani unde este stadionul,poate sa faca astfel de afirmatii.

  3. ba anonim esti la fel ca si el .vezi pe ce loc a terminat a adus ce jucatori a vrut si abia a scapat de retrogradare..

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.