Derby-uri voleibalistice la şcoala generală
Articol de Sport Reporter. Data: 15 ianuarie, 2010. Sectiuni: Volei
Divizia A1 programează sâmbătă, la Bacău, una din partidele de tradiţie ale voleiului feminin românesc, cea dintre Ştiinţa şi Penicilina Iaşi, contând pentru etapa a XIII-a. Va fi nu doar un derby regional ci şi unul de clasament, în condiţiile în care cele două formaţii sunt separate în clasament de numai un punct: 21 Ştiinţa şi 20 Penicilina. În tur, elevele lui Florin Grapă şi Melu Manta s-au impus în “dulcele târg” cu 3:1, iar o a doua victorie este obligatorie, dat fiind faptul că pentru băcăuance urmează o deplasare foarte grea, la Craiova. Meciul Ştiinţa Bacău – Penicilina Iaşi va avea loc sâmbătă, de la ora 12.00, la Şcoala “Constantin Platon” şi va fi arbitrată de bucureştenii Bogdan Stoica şi Benone Vişan.
Băieţii de la Ştiinţa susţin primul meci oficial al anului la Şcoala “Georgeta şi Mircea Cancicov”, sâmbătă, de la ora 14.00. Adversară îi va fi CSU CSS Galaţi, principala contracandidată la ocuparea locului secund în seria Est a Diviziei A2, poziţie calificantă în play-offul pentru promovare. Cum băcăuanii mai au de disputat, în afara acestui joc, doar două meciuri, ambele în capitală, o victorie împotriva gălăţenilor ar echivala cu calificarea în play-off.
Articolul "Derby-uri voleibalistice la şcoala generală" a fost etichetat cu: benone visan, bogdan stoica, csu css galati, Divizia A1, Divizia A2, florin grapa, melu manta, penicilina iasi, scoala constantin platon, scoala georgeta si mircea cancicov, Stiinta Bacau
Raspunde
Toate drepturile rezervate autorului. Articolul Derby-uri voleibalistice la şcoala generală a fost publicat Vineri, 15 ianuarie, 2010 la ora 9:00 am.












