Cu U Transilvania Cluj, sâmbătă, de la ora 18


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău va disputa sâmbătă seara, de la ora 18, partida de la Cluj-Napoca, în compania echipei U Transilvania, contând pentru etapa a XIII-a a Ligii Naţionale de handbal masculin. Partida de la Cluj-Napoca a fost încredinţată de Federaţia Română de Handbal cuplului de arbitri format din Gheorghe Bejinariu (Piteşti) şi Alin Cârligeanu (Bucureşti). Continuă lectura „Cu U Transilvania Cluj, sâmbătă, de la ora 18”

Gligore Czari: „Dacă Armanu e lăsat să lucreze şi are linişte la echipă, poate face o echipă competitivă”


Antrenorul vicecampioanei UCM Reşiţa era mulţumit după victoria de la Bacău, care menţine echipa bănăţeană în cursa pentru titlu, precizând şi punctele forte ale echipei sale din jocul de vineri seara.
„Mă bucur pentru victorie, pentru cele două puncte. Vreau să-mi felicit jucătorii pentru efortul depus şi pentru ambiţia cu care s-a jucat. Ca de obicei, partidele dintre Bacău şi Reşiţa au fost tot timpul disputate şi a fost un spectacol plăcut publicului. Apărarea a mers bine la noi, a funcţionat. Dacă până acum am avut în primele patru etape un început de joc mai puţin bun, de data aceasta ne-am impus încă de la început şi am dominat de la început până la finalul partidei. Am început bine jocul şi am avut un portar, Antonaru, care a prins o zi bună. A fost acolo când a trebuit, ne-a ajutat cu câteva parade foarte bune, Continuă lectura „Gligore Czari: „Dacă Armanu e lăsat să lucreze şi are linişte la echipă, poate face o echipă competitivă””

Gabriel Armanu: „Ratările în relaţia unu la unu cu portarul au făcut diferenţa”


Dezamăgit după înfrângerea pe teren propriu în faţa echipei UCM Reşiţa, antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău a declarat: „Ne-a bătut vicecampioana României, care are un lot valoros, a făcut nişte transferuri spectaculoase în această vară, în timp ce problema noastră a fost cea a ratărilor. Am ratat foarte mult din situaţii de unu la unu, am greşit multe pase şi din nou a apărut acea indisciplină tactică la linia de 9 metri, lucru pe care l-am evitat în meciul cu Timişoara şi la Suceava. Atunci când greşeşti 31 de mingi împotriva unei echipe care se bate la titlu, nu prea mai ai ce să comentezi. Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Ratările în relaţia unu la unu cu portarul au făcut diferenţa””

Se-ngroaşă gluma: Ştiinţa MD Bacău – UCM Reşiţa 29-32 (10-15)


Nicio şansă nu le-au lăsat vicecampionii României jucătorilor lui Gabriel Armanu în partida de vineri seara. Semnalul l-a dat din primul minut portarul Cristian Antonaru, omul meciului, acesta având în faţă o apărare masivă, dar şi mobilă, în faţa căreia băcăuanii au găsit cu greu soluţii.
Aşa s-a făcut că, în minutul 20, scorul era 10-3 în favoarea oaspeţilor, „studenţii” întrecându-se în greşeli, în timp ce Antonaru închisese poarta. Continuă lectura „Se-ngroaşă gluma: Ştiinţa MD Bacău – UCM Reşiţa 29-32 (10-15)”

Mesaj pentru băcăuani: FIŢI AL OPTULEA JUCĂTOR ! (Ştiinţa MD Bacău – UCM Reşiţa, vineri, 1 octombrie, ora 20.30)


Sala sporturilor din Bacău se pregăteşte de primul derby al Ligii Naţionale de handbal masculin, ediţia 2010-2011, între Ştiinţa şi vicecampioana României, UCM Reşiţa. După un start de campionat mai puţin reuşit, elevii lui Gabriel Armanu sunt hotărâţi să facă un meci mare şi să păstreze la Bacău cele două puncte puse în joc.
Pentru aceasta, ei au nevoie de suportul necondiţionat al publicului, unul recunoscut de toată lumea ca fiind jucătorul în plus al Ştiinţei. Continuă lectura „Mesaj pentru băcăuani: FIŢI AL OPTULEA JUCĂTOR ! (Ştiinţa MD Bacău – UCM Reşiţa, vineri, 1 octombrie, ora 20.30)”

Gligore Czari: „Publicul băcăuan este un bun cunoscător de handbal şi devine al optulea jucător al Ştiinţei”


Cu câteva zile înaintea marelui meci dintre Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău şi UCM Reşiţa, antrenorul principal al echipei reşiţene ne-a acordat un interviu despre partida de vineri seara.
Rep.: Cu ce gânduri veniţi la Bacău ?
Gligore Czari: Ştim că ne aşteaptă un meci foarte dificil, dar concepţia noastră de joc este ca, odată intraţi în teren, să câştigăm indiferent de cine se află în faţa noastră. În primul rând, vrem să facem un joc bun, pentru că ultimele noastre jocuri nu au fost strălucite şi să intrăm pe un trend ascendent, fiindcă ne aşteaptă un program competiţional dificil şi încărcat.
Rep.: Cum comentaţi ora la care se va desfăşura meciul ?
G.C.: Este decizia federaţiei Continuă lectura „Gligore Czari: „Publicul băcăuan este un bun cunoscător de handbal şi devine al optulea jucător al Ştiinţei””

Handbal masculin, Liga Naţională: Ştiinţa va începe campionatul la Baia Mare


Marţi, 29 iunie, a avut loc tragerea la sorţi a programului Ligii Naţionale la handbal masculin, ediţia 2010-2011. Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău va debuta în noua ediţie de campionat în deplasare, la Minaur Baia Mare, pe 4 septembrie. Altfel, băcăuanii vor juca în tur, pe teren propriu, cu cele două tradiţionale candidate la titlu, HCM Constanţa şi UCM Reşiţa.
În ceea ce priveşte partidele cu potenţialele contracandidate la locurile de cupe europene, Ştiinţa va juca în tur în deplasare Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: Ştiinţa va începe campionatul la Baia Mare”

Handbal masculin, Cupa României: Miza pe tineret (Ştiinţa MD Bacău – Steaua MFA Bucureşti, miercuri, ora 12.00)


Sezonul 2009-2010 în handbalul masculin de club îşi trage cortina la munte, la poalele Tâmpei, acolo unde de miercuri până sâmbătă va avea loc Cupa României, care reuneşte la start primele opt clasate din Liga Naţională. Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău o va avea ca adversară în sferturile de finală pe Steaua Bucureşti, formaţie pe care Continuă lectura „Handbal masculin, Cupa României: Miza pe tineret (Ştiinţa MD Bacău – Steaua MFA Bucureşti, miercuri, ora 12.00)”

TRAGEM CORTINA CU LANTERNA (Ştiinţa Bacău – Rom Cri Braşov, joi, ora 17)


Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a ajuns la ultimul meci al ediţiei de campionat 2009-2010. Un ultim meci care ar fi trebuit să însemne sărbătorirea locului 3, adică obiectivul formaţiei pentru acest sezon. E-adevărat că după meciul de mâine Ştiinţa va fi pe locul 3, dar verdictul final va fi dat vineri seara, la finalul partidei Continuă lectura „TRAGEM CORTINA CU LANTERNA (Ştiinţa Bacău – Rom Cri Braşov, joi, ora 17)”