Curiliuc și Tănase s-au contrat în timpul meciului, Liviu Goian spune că va lua măsuri

SC Bacau - CSMS Iasi 15
”Curiliuc va primi și el o șansă, în meciul următor, va avea și el un meci întreg sau chiar două”, promitea Viorel Tănase în urmă cu 10 zile, după egalul cu ACS Berceni. Băiat de cuvânt, ”Tase” l-a expediat imediat după aceea la echipa a doua (unde a fost titular, e drept), pentru ca, în etapa Continuă lectura „Curiliuc și Tănase s-au contrat în timpul meciului, Liviu Goian spune că va lua măsuri”

Fotbal, Liga a II-a / Liviu Goian: ”Vrem licența pentru Liga I !”

Liviu Goian
Chiar dacă a prins in extremis turneul play-off în seria I a eșalonului secund, pe care-l va începe de la o distanță de 15 puncte față de prima clasată, clubul Sport Club Bacău vrea licența pentru Liga I! Sub semnătura președintelui Liviu Goian, gruparea băcăuană a remis presei un comunicat în care se Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a / Liviu Goian: ”Vrem licența pentru Liga I !””

Liviu Goian îl susține pe Viorel Tănase

Liviu Goian
Dacă Viorel Tănase nu are decența și bărbăția să-și dea demisia, nici conducerea clubului Sport Club Bacău nu dă semne că vrea să se despartă de tehnicianul-dandana. Liviu Goian spune că vrea continuitate și consideră că evoluțiile slabe ale echipei băcăuane se datorează exclusiv jucătorilor, în timp Continuă lectura „Liviu Goian îl susține pe Viorel Tănase”

Sport Club Bacău și-a prezentat noile achiziții

Conferinta de presa Sport Club Bacau
Nou-promovata în eșalonul fotbalistic secund Sport Club Bacău și-a prezentat noile achiziții în cadrul unei conferințe de presă susținute luni la prânz. ”Avem nevoie de public”, a fost una din propozițiile rostite de președintele Liviu Goian. Atunci, ar fi fost mult mai potrivită organizarea unui meci de prezentare Continuă lectura „Sport Club Bacău și-a prezentat noile achiziții”

Sport Club Bacău l-a transferat pe Andrei Lozneanu

Lozneanu
Conducerea nou-promovatei în eșalonul secund Sport Club Bacău pare că încearcă să-și repare din erorile trecutului. Gruparea băcăuană l-a înregimentat pe fundașul central Andrei Lozneanu, cel care a avut evoluții foarte bune la FCM Bacău în perioada 2010-2012. În vârstă de 22 de ani (va împlini 23 în noiembrie), Continuă lectura „Sport Club Bacău l-a transferat pe Andrei Lozneanu”

Viorel Tănase revine la Sport Club Bacău !

Viorel Tanase
Conducerea divizionarei secunde Sport Club Bacău continuă să surprindă. După ce l-a demis marți pe Marius Baciu, care a aflat vestea de la ziariști, miercuri a anunțat numele noului tehnician al grupării băcăuane. Acesta este Viorel Tănase, cel care mai fusese instalat la cârma formației Sport Club Bacău Continuă lectura „Viorel Tănase revine la Sport Club Bacău !”

Sport Club Bacău vrea să se despartă de Marius Baciu fără să-i comunice și lui

Marius Baciu
Pentru prima dată în scurta sa istorie, clubul Sport Club Bacău a remis presei un comunicat, semnat de președintele Liviu Goian, având următorul conținut:
”Începând din 25 iunie, domnul Marius Baciu nu mai îndeplineşte funcţia de antrenor principal al Sport Club Bacău. Continuă lectura „Sport Club Bacău vrea să se despartă de Marius Baciu fără să-i comunice și lui”

Liviu Goian: ”În viață, trebuie să accepți că poți să ieși și pe locul 2”


Am fi vrut să ascultăm părerea antrenorului Ciprian Panait la finalul meciului cu Luceafărul Mihai Eminescu, dar tehnicianul SC-ului a evitat presa, s-a urcat în mașină și… dus a fost! Nu același lucru s-a întâmplat cu președintele grupării băcăuane, care a acceptat să ne spună câteva cuvinte despre meci și despre sezonul abia încheiat. Continuă lectura „Liviu Goian: ”În viață, trebuie să accepți că poți să ieși și pe locul 2””