Totul a început cu un mail „de control” adresat comitetului de organizare a unui concurs atletic de la Zagreb, prin care a solicitat bilete la sectorul de săritură în înălţime.
Puţini ştiu că actuala campioană naţională a copiilor la săritura în înălţime-fete, atât în sală cât şi în aer liber, este din Bacău şi se numeşte Andra Cojocaru.
Ea este cea care a încercat marea cu degetul şi, profitând de concediul familiei în Croaţia, a visat că-şi va vedea idolul în carne şi oase. Prilejul ar fi fost mitingul atletic din capitala Croaţiei, din 31 august, printre ale cărui capete de afiş se număra însăşi campioana mondială la săritura în înălţime, Blanka Vlasic.
Peste doar trei zile, visul a început să prindă contur: Continuă lectura „Vis de vară la Zagreb: întâlnire cu Blanka Vlasic”
Etichetă: evenimente
Să râdem cu Adrian Bumbescu
Fostul fundaş central al Stelei din anii ’80, Adrian Bumbescu, a cărui principală specializare era troznitul de tibii şi peronee şi-a găsit altă ocupaţie: azvârlitul cu muci în fasole.
Că a atacat prestaţia arbitrului Adrian Stănescu e de înţeles, bucureşteanul purtător ilegal de fluier fiind, într-adevăr, penibil, dar să spui că a tras cu Bacăul denotă pierderea contactului cu realitatea. Continuă lectura „Să râdem cu Adrian Bumbescu”
România – Ungaria 31-30, la handbal masculin: Pentru Marian
Într-o atmosferă emoţionantă, în această după-amiază, în sala sporturilor „Antonio Alexe” din Oradea a avut loc partida de handbal masculin dintre naţionalele României şi Ungariei. Meciul a avut drept scop omagierea valorosului handbalist Marian Cozma, ucis în această iarnă în localitatea maghiară Veszprem.
Cu toate că rezultatul are mai puţină importanţă, statistica va reţine victoria la limită a naţionalei noastre , 31-30, datorită unui gol marcat în ultima secundă de joc de Csepreghi. Este de menţionat că, printre marcatori s-a numărat şi Chike Osita Onyejekwe, component al echipei Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău.
ECHIPĂ DE TRADIŢIE, CAUT PORTAR !
Meciul de sâmbătă dimineaţa, cu Concordia Chiajna, a avut darul să ne reamintească o mare problemă existentă în lotul FCM-ului: cea a postului de portar.
Dacă în returul campionatului trecut, Cristi Hăisan a oferit siguranţă echipei prin prestaţiile sale, revenirea acestuia la Vaslui i-a adus coşmaruri antrenorului Gheorghe Poenaru şi suporterilor băcăuani.
Primul a comis-o Ciprian Manea, care a luat gol din Gara Bacău la meciul cu Gloria Buzău, urmat rapid de Viorel Ignătescu, din spirit de solidaritate, probabil. Altfel cum poţi să explici că un portar de aproape 2 metri înălţime ia gol cu boltă, cu capul, de la vreo 12 metri ??? De altfel, ar fi interesant de ştiut, de exemplu, în perioada în care el era junior iar Nicolae Alexa (portar de naţională) titular, ce sfaturi i-a cerut Ignătescu colegului său. Gurile rele spun că Viorel nu l-a „deranjat” cu vreo întrebare pe Alexa.
Sigur că perioada de transferări de la iarnă e foarte departe, dar responsabilii clubului băcăuan ar trebui să se apuce de căutat portari. Nu de alta, dar să nu uităm tradiţia Bacăului pe acest post: Coman, Mangeac, Alexa, Prunea, Răzvan Lucescu.
Foto: Narcis Coman, unul din portarii de legendă ai Bacăului
Fotbal, Liga a II-a, FCM Bacău – Concordia Chiajna 3-1 (1-0): Spectacol frumos, cu două eurogoluri
Şi doar v-am spus ieri să lăsaţi totul deoparte şi să veniţi pe „Municipal” la meci. Cei care au fost, n-au ce regreta, dimpotrivă, au văzut un meci spectaculos, cu 4 goluri, multe alte ocazii, gafe, un penalty şi bonus… un arbitru imbecil.
Dincolo de victoria la o diferenţă care nu prea reflectă desfăşurarea jocului, trebuie spus că, în majoritatea timpului, cei de la Chiajna ne-au cam „călărit”. Şi au făcut-o chiar de la început, când Ignătescu a salvat din faţa lui Diniţă. Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a, FCM Bacău – Concordia Chiajna 3-1 (1-0): Spectacol frumos, cu două eurogoluri”
Rezultate din Liga a III-a: Aerostar, umilită pe propriul teren, Willy urcă patru locuri iar Pambac face scorul etapei
În cea de-a şasea etapă a seriei I din Liga a III-a la fotbal, Aerostar a suferit un usturător eşec pe teren propriu, 0-4 cu CF Brăila. În schimb, celelalte două formaţii băcăuane au obţinut victorii, Willy pe teren propriu cu CS Gura Humorului iar Pambac la codaşa seriei, Şcoala de Fotbal Rădăuţi.
Dar iată rezultatele tuturor meciurilor disputate în această după-amiază:
Dunărea II Galaţi – Cetatea Tg. Neamţ 4-1
Aerostar Bacău – CF Brăila 0-4
Politehnica Galaţi – SC II Vaslui 5-0
FC Willy Bacău – CS Gura Humorului 2-0
ŞF Rădăuţi – Pambac Bacău 0-6
Politehnica II Iaşi – CSM Focşani 3-0
Ceahlăul II – Petrotub Roman 1-3
CSM Paşcani – Oţelul II Galaţi 0-1
Rapid CFR Suceava – CS Panciu 1-2.
În clasament, continuă să conducă Petrotub Roman, cu 15 puncte, urmată de CF Brăila, cu 13 puncte. Pambac urcă un loc în clasament, până pe 5, cu 10 puncte, Willy urcă patru poziţii, până pe 9, cu 7 puncte, iar Aerostar rămâne pe poziţia a 14-a, cu 3 puncte.
Bacăul a rămas fără culturişti
Niciun sportiv nu a reprezentat Bacăul la ultimele campionatele naţionale de culturism pentru seniori şi senioare, ce au avut loc la Braşov, la începutul acestei luni. Sportivi băcăuani cu mare potenţial în acest sport precum Claudiu Roman (multiplu campion naţional, campion balcanic şi finalist la Campionatul European), fratele acestuia Marius Roman, Cătălin Bolocan ori Relu Găucă continuă practicarea acestui sport pentru alte cluburi din ţară sau străinătate, sau doar pentru întreţinere. Continuă lectura „Bacăul a rămas fără culturişti”