Gabriel Armanu: „Jucătorii au aplicat în teren tot ceea ce ştiu, am jucat tactic perfect”


La finalul unei partide extenuante, după ce a bătut cuba cu admirabilii suporteri ai Ştiinţei, Gabriel Armanu a rămas minute în şir pe banca tehnică, iar unii ziarişti au zărit chiar lacrimi de bucurie şi emoţie în ochii tehnicianului băcăuan. Iată ce a declarat acesta la finalul jocului: „Am discutat înaintea meciului că e un joc important pentru noi, aveam de apărat un blazon. Am format o echipă, am format un nume şi, chiar dacă pare puţin pretenţios, chiar un brand şi trebuia să demonstrăm că meciurile noastre mai puţin reuşite din deplasare Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Jucătorii au aplicat în teren tot ceea ce ştiu, am jucat tactic perfect””

Declaraţii după „dubla” Ştiinţa MD Bacău – CSM Bucureşti


Gabriel Armanu (antrenor Ştiinţa MD Bacău): „Sunt mulţumit, fiindcă am avut evoluţii bune, chiar foarte bune uneori. Au mai fost şi mici scăpări, în finalul meciului de astăzi, dar acestea pot fi puse pe seama dorinţei jucătorilor de a înscrie mai multe goluri, nerespectând uneori ceea ce li s-a cerut. În prima repriză, totul a fost extraordinar, atât timp cât au respectat tactic ceea ce li s-a cerut însă, pe final, fiecare a vrut să iasă în evidenţă, lucru pe care l-am discutat cu ei la finalul jocului. Continuă lectura „Declaraţii după „dubla” Ştiinţa MD Bacău – CSM Bucureşti”

Declaraţii după amicalul Ştiinţa – Dinamo


Gabriel Armanu (antrenor Ştiinţa MD Bacău): „A fost un nou meci în care am căutat diferite variante formule, în care am început un pic mai greu sau poate am fost mai relaxaţi în debutul partidei. Uşor-uşor am intrat în joc, iar cei tineri se adaptează mult mai uşor la cerinţele noastre, la ceea ce vrem noi să jucăm, adică la ceea ce se joacă la nivel european. Este important ca ei să joace în viteză, lucru pe care l-au dovedit şi nu poate decât să ne bucure că avem un schimb de mâine. Continuă lectura „Declaraţii după amicalul Ştiinţa – Dinamo”

Gabriel Armanu: „Jucătorii tineri au avut o repriză a doua foarte bună”


La finalul amicalului susţinut de Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău la Suceava, antrenorul principal al „studenţilor” băcăuani ne-a declarat: „Putem spune că a fost un nou test util în care, la fel ca şi în cel precedent şi aşa cum va fi şi în amicalele următoare, vom căuta formule de echipă, vom vedea cum pot fi substituiţi unii jucători de către ceilalţi şi vom încerca să modificăm câte ceva pe faza de atac. Legat de pregătirea fizică a jucătorilor, pot spune că s-au descurcat bine, au avut un ritm susţinut pe toată durata partidei. La finalizare mai avem ceva probleme, dar este de înţeles acum, la început de pregătiri şi sigur că mai e loc de îmbunătăţiri. Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Jucătorii tineri au avut o repriză a doua foarte bună””

Gabriel Armanu: „Relaxarea şi adăpostul rezultatului din tur au dus la acest scor”


Antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău era mulţumit de calificarea obţinută de echipa sa într-o nouă primăvară europeană. „Doar relaxarea şi adăpostul celor 8 goluri din tur au dus la acest scor. A fost o săptămână grea, n-am stat foarte bine fizic, dar eu cred că nu s-a pus problema victoriei, nici când adversarii au condus cu 1-2 goluri. Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Relaxarea şi adăpostul rezultatului din tur au dus la acest scor””

Gabriel Armanu iese la atac: „Conducerea caută antrenori în fiecare săptămână”


Antrenorul Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău a atacat în termeni duri arbitrajul ridicol al bucureştenilor Dinu şi Şerbu din jocul de miercuri seara: „În proporţie de 80 la sută, am pierdut astăzi din cauza experienţelor pe care le face federaţia cu noi. Am primit azi un cuplu care nu ar trebui să existe în handbal, nu pot să cred ce s-a întâmplat, toate deciziile au fost împotriva noastră. N-am comentat niciodată arbitrajul, dar ce s-a întâmplat în seara asta a fost măcel. Continuă lectura „Gabriel Armanu iese la atac: „Conducerea caută antrenori în fiecare săptămână””

GABRIEL ARMANU: „Îi dedic victoria managerului Dorel Sanie”


La circa o oră după încheierea meciului de la Hasselt, l-am „extras” pe antrenorul Gabriel Armanu de la banchetul organizat de echipa gazdă, pentru a ne împărtăşi o primă impresie despre partidă. „Neavând nicio informaţie despre adversari, ne-am luat informaţiile în timpul jocului, ei au încercat să ne surprindă cu o apărare avansată, dar am reuşit să găsim soluţii. Băieţii au fost motivaţi, iar diferenţa dintre campionate şi-a spus cuvântul. Ei au o echipă tânără, care aleargă foarte bine, nu prea au forţă de la distanţă, dar se apără bine şi au un contraatac şi faza a doua foarte bune. Noi am reuşit să ne mobilizăm, ne-am apărat foarte bine, Continuă lectura „GABRIEL ARMANU: „Îi dedic victoria managerului Dorel Sanie””

Gabriel Armanu: „Vom trata jocul cu maximă seriozitate”


Cu câteva ore înainte de prima manşă a 16-imilor de finală ale Challenge Cup, dintre Initia Hasselt şi Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău, antrenorul principal al echipei noastre a făcut o declaraţie pentru cititorii Bacăului Sportiv.
„Suntem cu toţii determinaţi să obţinem o victorie aici, pentru a face un important pas spre calificare. E un meci pe care-l tratăm cu maximă seriozitate, având în vedere precedentele echipei noastre în cupele europene, Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Vom trata jocul cu maximă seriozitate””

GABRIEL ARMANU: „Băieţii merită tot respectul nostru pentru evoluţia de la Târgu Jiu”


Extenuat, dar fericit, antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău a declarat după partida de la Târgu Jiu: „Toate partidele dintre aceste două echipe au fost foarte disputate şi s-au decis pe final. A fost o luptă bărbătească, din care noi am ieşit învingători, datorită coeziunii. În ultimele meciuri, băieţii noştri au început din ce în ce mai mult să ţină unul de celălalt, să-şi ajute colegul din stânga şi din dreapta şi să pună umărul pentru cel de lângă el. În ultima perioadă, băieţii au făcut treaba asta şi acest lucru a fost benefic.”
Gabriel Armanu a refuzat să facă evidenţieri, precizând: „Pentru felul în care Continuă lectura „GABRIEL ARMANU: „Băieţii merită tot respectul nostru pentru evoluţia de la Târgu Jiu””

Gabriel Armanu: „Deşi ne-am impus la o diferenţă confortabilă, nu se poate spune că jucătorii nu s-au întrebuinţat”


Antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău era satisfăcut de cele văzute în partida cu CSM Oradea: „Chiar dacă scorul arată o diferenţă confortabilă, nu putem spune că jucătorii nu s-au întrebuinţat. În momentul în care au făcut-o 100%, ne-am ferit şi de accidentări şi am avut un avantaj considerabil. Lucrurile n-au mai stat astfel în momentul când s-au relaxat şi au încercat să facă lucruri individuale, poate şi din dorinţa de a face spectacol pentru cei prezenţi azi la sală. Per total eu spun că e bine, mai ales că am mai acumulat două puncte de care aveam nevoie. Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Deşi ne-am impus la o diferenţă confortabilă, nu se poate spune că jucătorii nu s-au întrebuinţat””