La finele meciului doi al finalei Campionatului național, pierdut de Știința, antrenorul băcăuan s-a arătat mâhnit de înfrângerea suferită de echipa sa. Totuși, Florin Grapă a ținut să evidențieze faptul ca Știința încă mai păstrează șanse la titlu, mai mici ce-i drept, și că deplasarea la Constanța nu va fi doar o excursie. Iată ce a declarat acesta la puține momente după încheierea jocului: Continuă lectura „Florin Grapă:”Sunt mâhnit, dar nu sunt supărat pe fete””
Etichetă: declaratie florin grapa
Florin Grapă: „Mi-aş fi dorit un adversar mai bun înaintea meciului cu Dinamo”
La finalul partidei împotriva ultimei clasate din prima ligă de volei feminin, antrenorul liderului avea atât motive de satisfacţie, cât şi de insatisfacţie, referitoare la acest joc. „Sincer vă spun că eu nu mă bucur pentru etapa de astăzi. Ştiind că mă aşteaptă un joc greu la Dinamo, mi-aş fi dorit pentru azi un adversar mai bun. Rezultatul a fost absolut firesc, nu s-a pus niciun moment problema echipei care va câştiga. Mă bucur doar pentru faptul că fetele au tratat jocul destul de serios şi asta e bine pentru meciul care ne aşteaptă sâmbătă, dar şi pentru cel de miercurea viitoare, din Challenge Cup”, a declarat Florin Grapă. Continuă lectura „Florin Grapă: „Mi-aş fi dorit un adversar mai bun înaintea meciului cu Dinamo””
Florin Grapă: „Am sperat să luăm trei puncte, dar nu speram să o facem în trei seturi”
Antrenorul Ştiinţei Municipal Bacău era foarte bucuros la finalul întâlnirii în care elevele sale au învins fără drept de apel lidera neînvinsă a clasamentului Diviziei A1 la volei feminin. Tehnicianul băcăuan a declarat: „Cred că diferenţa a făcut-o dorinţa de a câştiga, care a fost mai mare la echipa noastră. Poate că şi eşecul cu campioana Germaniei să fi contribuit la acest lucru. Am arătat că eşecul din partida cu Unic Piatra Neamţ a fost o întâmplare nefericită şi vreau, cu această ocazie, să elimin orice suspiciune referitoare la acel joc, fiindcă gurile rele au început să comenteze că le-am fi cedat celor de la Unic cel meci, este exclus aşa ceva. Continuă lectura „Florin Grapă: „Am sperat să luăm trei puncte, dar nu speram să o facem în trei seturi””
Şi-au revenit în Ardeal: CSU Medicina Tg. Mureş – Ştiinţa Municipal Bacău 0:3 (-12, -22, -22)
Voleibalistele de la Ştiinţa Bacău n-au acuzat şocul eşecului de pe teren propriu cu Unic Piatra Neamţ şi au izbutit o victorie scurtă în deplasare, pe terenul ocupantei locului al patrulea din Divizia A1, CSU Medicina Târgu Mureş.
După un prim set fără istoric, băcăuanele au fost la conducere în permanenţă şi în cel de-al doilea, după care, ultimul set a fost şi cel mai echilibrat. Continuă lectura „Şi-au revenit în Ardeal: CSU Medicina Tg. Mureş – Ştiinţa Municipal Bacău 0:3 (-12, -22, -22)”
Galop de sănătate în Bănie: CSMU CRAIOVA – ŞTIINŢA MUNICIPAL BACĂU 0:3 (-19, -11, -23)
Ştiinţa Municipal Bacău a obţinut cea de-a patra victorie consecutivă în Divizia A1 la volei feminin. Sâmbătă după-amiază, elevele lui Florin Grapă s-au impus în deplasare, la Craiova, cu CSMU din localitate, în trei seturi. După două seturi adjudecate lejer, la 19 şi la 11, băcăuanele au fost conduse în cel de-al treilea set, chiar şi la 5 puncte (11-16), dar au revenit, au egalat la 18, Continuă lectura „Galop de sănătate în Bănie: CSMU CRAIOVA – ŞTIINŢA MUNICIPAL BACĂU 0:3 (-19, -11, -23)”
Florin Grapă: „Meritam să câştigăm cu 3:0”
Deşi bucuros pentru succesul obţinut în faţa lui Dinamo, Florin Grapă era supărat pe arbitri, dar şi pe ghinionul accidentărilor fiindcă, după Ekaterina Ripnaya, o altă jucătoare a Ştiinţei s-a accidentat, este vorba de Anca Bunea. Iată ce a declarat antrenorul principal al Ştiinţei Municipal Bacău la finalul meciului: „Sunt mulţumit de victorie, dat fiind faptul că Dinamo nu e o echipă oarecare, fetele au avut şi momente bune, dar şi mai puţine bune, însă de asta e frumos voleiul. În schimb, sunt foarte necăjit din cauza manierei de arbitraj, fiindcă meritam şi trebuia să câştigăm în trei seturi şi spun asta foarte răspicat. După cum ştiţi, eu nu dau niciodată vina pe arbitraj, nici măcar când pierd, dar ce s-a întâmplat astăzi a fost Continuă lectura „Florin Grapă: „Meritam să câştigăm cu 3:0””
Volei feminin: Ştiinţa a ocupat locul 3 la Cupa Ardealul
Voleibalistele de la Ştiinţa Municipal Bacău au participat, de joi până duminică, la un puternic turneu de volei la Târgu Mureş, dotat cu trofeul „Cupa Ardealul”. Au participat şase echipe din România, Serbia şi Ungaria, partidele disputându-se în sistem „fiecare cu fiecare”.
Voleibalistele pregătite de Florin Grapă au obţinut următoarele rezultate: 2:3 (23, -23, 14, -24, -17) cu Tent Obrenovac (Serbia), 3:0 (20, 21, 17) cu Békéscsaba (Ungaria), Continuă lectura „Volei feminin: Ştiinţa a ocupat locul 3 la Cupa Ardealul”
Florin Grapă nu vrea să termine campionatul pe locul 4
Antrenorul principal al voleibalistelor de la Ştiinţa Bacău e foarte tranşant în privinţa aşteptărilor pe care le are de la primul turneu din cadrul play-off-ului pentru locurile I-IV din Divizia A1: „Să câştig mâine cu Galaţiul, apoi sâmbătă, cu Constanţa şi dacă va fi o victorie şi duminică, în meciul cu Dinamo, ar fi foarte bine. Îmi doresc mult, îmi doresc foarte mult trei victorii”, a declarat Florin Grapă pentru bacaulsportiv.ro.
Referitor la faptul că CSU Metal Galaţi nu a ajuns încă la Bacău, în seara dinaintea turneului, tehnicianul băcăuan a spus: „Vor veni mâine, cu siguranţă, Continuă lectura „Florin Grapă nu vrea să termine campionatul pe locul 4”
Mesaj pentru Cornel Păduraru: „Baţi la Bucureşti, te califici şi eşti iertat”
Problema lipsei vizelor medicale de pe carnetele voleibaliştilor de la Ştiinţa Bacău l-a scos din sărite pe preşedintele clubului, Florin Grapă, care e foc şi pară la adresa profesorului Cornel Păduraru. Asta şi deoarece, nu cu mult timp în urmă, toţi sportivii de la Ştiinţa îşi făcuseră analizele, Continuă lectura „Mesaj pentru Cornel Păduraru: „Baţi la Bucureşti, te califici şi eşti iertat””
Volei feminin, Divizia A1: Dinamo Bucureşti – Ştiinţa Bacău 3:1 (17, 19, -21, 17)
Voleibalistele de la Ştiinţa Bacău au pierdut în această după-amiază derby-ul pe care l-a disputat la Bucureşti, cu Dinamo Romprest.
Echipa băcăuană rămâne doar cu palida consolare că a izbutit să-şi adjudece un set şi speră să se revanşeze în turneele de Final Four.
Conform antrenorului principal Florin Grapă, băcăuancele au greşit mai mult decât de obicei la serviciu şi le-a lipsit acel „zvâc” pe finalurile de set. Continuă lectura „Volei feminin, Divizia A1: Dinamo Bucureşti – Ştiinţa Bacău 3:1 (17, 19, -21, 17)”