Sub înaltul patronaj al Federației Române de Handbal, cu sprijinul ISU Bacău, sala Orizont a găzduit un eveniment care n-ar fi trebuit să aibă loc niciodată. Un simulacru de meci de ligă secundă, la care oaspeții s-au adunat cu chiu cu vai, au încropit până la urmă o echipă de 7, iar gazdele, în loc să Continuă lectura „Pseudo-handbal / CSSM Bacău – Cimentul Bicaz 52-16 (29-5)”
Categorie: HANDBAL
Handbaliștii joacă la ”Orizont”, voleibalistele sunt exilate la Piatra Neamț !
Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Bacău a anunțat cluburile care utilizau Sala Sporturilor din Bacău că, în respectiva locație, sunt suspendate toate activitățile, începând cu 14 noiembrie, până la remedierea deficiențelor constatate de controlul ISUJ Bacău, adică pe termen nelimitat. Continuă lectura „Handbaliștii joacă la ”Orizont”, voleibalistele sunt exilate la Piatra Neamț !”
ISUJ Bacău închide Sala Sporturilor !
Ca la noi, la nimenea. La două săptămâni de la tragedia din clubul bucureștean ”Colectiv”, reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Bacău au decis că Sala Sporturilor din Bacău nu mai poate fi folosită ! Dintr-o dată, sala nu mai îndeplinește Continuă lectura „ISUJ Bacău închide Sala Sporturilor !”
Handbal, juniori III / Derby cu scântei, stricat de arbitri
CSS Bacău a câștigat sâmbătă dimineață derby-ul cu concitadina CSSM, pe care egalat-o la puncte și a depășit-o la golaveraj în fruntea seriei B a campionatului rezervat handbaliștilor juniori III. Din păcate, însă, eforturile depuse de handbaliștii celor două echipe au fost umbrite de prestația foarte slabă Continuă lectura „Handbal, juniori III / Derby cu scântei, stricat de arbitri”
Handbal, juniori I / CSSM Bacău – LPS Iași 34-27 (21-13)
Handbaliștii juniori I de la CSSM Bacău au început returul cu un meci pe teren propriu în compania ocupantei locului 5 în serie, LPS Iași. La capătul unui joc în care au condus din primul până în ultimul minut, elevii profesorului Gabriel Armanu au obținut cea mai strânsă victorie din acest sezon. Continuă lectura „Handbal, juniori I / CSSM Bacău – LPS Iași 34-27 (21-13)”
Handbal, junioare II, galerie foto / CSS Bacău – LPS Vaslui 27-29 (12-12)
Galerie foto / Cupa CSS-urilor la handbal fete
CSS Bacău a organizat sâmbătă și duminică cea de-a doua ediție a Cupei CSS-urilor, competiție dedicată celor mai tinere handbaliste. În acest an, în afară de clubul gazdă, au mai participat Golden Kids Bacău, Școala Gimnazială Prăjești, HC Buhuși, CSS Târgu Neamț și LPS Roman. Continuă lectura „Galerie foto / Cupa CSS-urilor la handbal fete”
Handbal, juniori III / CSS Bacău – LPS Focșani 33-12 (15-4)
Tinerii handbaliști de la CSS Bacău, pregătiți de Marius Căpușă, și-au continuat seria victoriilor cu un categoric 33-12 în fața ultimei clasate din serie, LPS Focșani. Chiar dacă au început mai timid, fiind conduși cu 2-0 în minutul 3, băcăuanii au revenit în forță și, grație unei apărări avansate și Continuă lectura „Handbal, juniori III / CSS Bacău – LPS Focșani 33-12 (15-4)”
Handbal, juniori I / CSSM Bacău – LPS Onești 53-19 (25-8)
Tinerii handbaliști de la CSSM Bacău au obținut vineri cea de-a șaptea victorie consecutivă, în ultima etapă a turului seriei A. În fața ultimei clasate, antrenorul Gabriel Armanu a rulat tot lotul, inclusiv patru juniori 2. Echipa băcăuană a evoluat în alcătuirea: Vlăduț Rusu, Mihai Rusu, Eugen Crăciunescu – Continuă lectura „Handbal, juniori I / CSSM Bacău – LPS Onești 53-19 (25-8)”
Handbal masculin / CSSM Bacău s-a despărțit de Leonard Acatrinei
După doar trei luni petrecute la divizionara secundă CSSM Bacău, stângaciul Leonard Acatrinei s-a despărțit de gruparea pregătită de Bogdan Voica. Handbalistul sosit în această vară de la HC Vaslui nu l-a convins pe antrenorul echipei băcăuane că poate pune umărul la promovare, Continuă lectura „Handbal masculin / CSSM Bacău s-a despărțit de Leonard Acatrinei”