A patra etapă a eșalonului secund a adus și cea de-a treia înfrângere pentru ”studentele” de la Știința Bacău. Sportivele pregătite de Costel Oprea și Constantin Hornea au pierdut la București, cu ACS Școala 181 SSP, scor 30-39 (16-22), după ce, în minutul 25, era 16-16. Din tabăra băcăuană, cea mai bună marcatoare a fost Ana Maria Ciurariu, cu 11 goluri.
Această înfrângere o instalează pe Știința pe un deloc confortabil loc 8, cu 3 puncte, însă, în etapa viitoare, băcăuanele au ocazia să obțină a doua victorie, dat fiind faptul că vor juca pe teren propriu cu penultima clasată, Spartac București.