Fotbal, Liga a II-a / Înfrângere nemeritată cu Rapid

Aerostar Bacău n-a reușit să lege două victorii, după succesul de luni cu Petrolul Ploiești, în pofida faptului că au făcut un joc bun, însă greșelile din debutul jocului și o mare eroare de arbitraj au făcut ca ”aviatorii” să piardă. Băcăuanii au început meciul de pe teren propriu cu Rapid de la 0-2, după ce Chirilă a produs în minutul 2 un penalty, transformat de Hlistei, iar Jorza a dublat avantajul oaspeților în minutul 9. Rapidul a rămas în 10 după ce Nastos a fost eliminat în minutul 29, în urma unei intervenții cu cotul la gâtul lui Manole, iar ”aviatorii” au înscris pentru prima dată în minutul 41. Manole a reluat precis cu capul, din 6 metri, o centrare foarte bună a lui Corban.

Oaspeții au înscris pentru a treia oară în minutul 52, când șutul nu foarte tare al lui Drăghiceanu din marginea careului mare n-a putut fi parat de Cebotari. Aerostar s-a apropiat din nou la un gol în minutul 69, când Chirilă a marcat din apropiere după o lovitură de colț. Trei minute mai târziu, băcăuanilor li s-a refuzat un penalty evident, după ce arbitrul Marius Omuț n-a sancționat hențul clar al lui Finica. Giuleștenii au tras vârtos de timp pe final, în timp ce băcăuanii au dominat fără a-și crea mari ocazii și au suferit a noua înfrângere, rămânând pe penultimul loc, cu doar 7 puncte. Miercuri, în etapa a XIV-a, Aerostar va avea un nou meci foarte greu acasă, cu echipa de pe locul 2, ASU Poli Timișoara.

Aerostar: Cebotari – Alecsandru, Ardei, Chirilă, Corban (63 Bobaru) – P. Popescu (46 Mihalcea) – Gavrilă (88 Burlacu), H. Ilie, Manole (63 A. C. Zaharia, Vraciu – A. I. Zaharia (14 Oteliță). Antrenor: Daniel Munteanu

Rapid: Drăghia – Voicu, Crișan, Nastos, Finica – Jorza, R. Costin (81 Goge), R. Ilie (71 Ghineț) – Sefer (37 Catrici), Drăghiceanu (71 D. Benzar), Hlistei (81 Pop). Antrenor: Mihai Iosif.

Un comentariu la „Fotbal, Liga a II-a / Înfrângere nemeritată cu Rapid”

  1. Bună ziua,
    Sunt din Brașov, și aș vrea să vă întreb care au fost motivele sau împrejurările schimbării culorilor echipei de fotbal a Bacăului din alb-roșu, cum era în anii 70 și începutul anilor 1980, în galben-așbastru.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.