Fotbal, Liga a III-a / Înfrângere cu cântec pentru CSM Bacău

CSM Bacău a pierdut ultimul meci al acestui an, 0-2 cu Viitorul Ianca, joc ce a contat pentru prima etapă a returului Ligii a III-a și s-a disputat la Letea Veche. Dincolo, însă, de erorile comise de fotbaliștii băcăuani, au existat și unele decizii de arbitraj care i-au dezavantajat pe elevii lui Giani Florian. În plus, antrenorul echipei oaspete, Laurențiu Ivan, a stat pe bancă, deși fusese eliminat miercuri, iar Viitorul Ianca a avut 4 oficiali pe margine deși pe foaie erau doar 3, dar se pare că observatorii Ion Filipciuc și Constantin Mircea s-au observat unul pe altul.

Revenind la meci, CSM Bacău a dominat autoritar începutul jocului, însă nu a fructificat niciuna din cele 3 ocazii clare pe care și le-a creat în primele 20 de minute. Priboi de două ori și Toma, singur cu portarul, au trecut pe lângă deschiderea scorului, iar șansele irosite s-au răzbunat. Oaspeții au primit un penalty în minutul 24, după o intervenție la Mucuță, iar Iorga a transformat lovitura de pedeapsă. Mai mult, în minutul 32, Radu a dublat avantajul echipei din Ianca, după ce a speculat două gafe ale apărării băcăuane.

Băcăuanii au început în forță mitanul secund, dar arbitrul ieșean Lucian Diaconu le-a refuzat un penalty în minutul 47, după ce a mutat în afara careului un fault asupra lui Luca Popa, comis clar în interiorul suprafeței de pedeapsă. Cinci minute mai târziu, Preda l-a lovit cotul în săritură pe Priboi, care scăpase spre poarta adversă, însă nu a primit cartonașul roșu și astfel s-au făcut două greșeli flagrante în numai 7 minute. Ce a urmat a fost o dominare sterilă a gazdelor, care n-au mai reușit până la final decât câteva centrări periculoase, care n-au găsit pe nimeni la finalizare. Oaspeții au fost la un pas de 3-0 în minutul 61, când Iorga a ratat o ocazie uriașă, șutând alături din 6 metri. CSM Bacău încheie anul pe locul 7, cu 10 puncte din tot atâtea jocuri disputate.

Îmi pare rău pentru acest rezultat, sigur că ne doream măcar un punct din acest meci. Ne-au lipsit și trei jucători, iar asta s-a cunoscut, și nu spun asta ca să scuz înfrângerea. Știam că vom avea un meci dificil, în fața unui adversar robust, însă am ratat acele ocazii în prima repriză, iar dacă nu înscrii când ai ocazia împotriva unui asemenea oponent, jocul te pedepsește. Cu toate acestea, cred că rezultatul nu reflectă ce s-a întâmplat azi pe teren. Giani Florian (antrenor CSM Bacău)

CSM Bacău a evoluat în alcătuirea: Stratulat – Maxim (64 Istrate), V. Mocanu, Strat, L. Popa – Preda (64 Ungurenașu), Adăscăliței – Ciobanu, Toma (64 A. Mocanu), Antal – Priboi.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.