CSM Bacău a pierdut duminică și cel de-al doilea meci disputat în cadrul turneului final al Cupei României, în fața celor de la SCM Politehnica Timișoara. Sigur că jocul nu a avut altă miză decât pregătirea debutului în Liga Zimbrilor, acolo unde băcăuanii au trei partide foarte grele săptămâna viitoare: cu HC Dobrogea Sud Constanța (marți, ora 16), Dunărea Călărași (miercuri, ora 11) și Minaur Baia Mare (joi, ora 19.30). Antrenorul Alexandru Acsinte le-a dat multe minute celor tineri, lucru foarte important pentru ”călirea” celor mici în jocuri oficiale, fiindcă va fi nevoie de ei în acest sezon. În acest sens, se cuvin remarcate evoluțiile lui Rareș ”Codiță” Stănică, autor a 5 goluri în fața deținătoarei cupei, a lui ”Bobo” Iordachi în inter dreapta, dar și a lui Denis Dârlău, în apărare. Desigur că au fost și multe slăbiciuni pe ambele faze, dar deocamdată trebuie să le privim în cheia unui meci de pregătire pentru cele importante care urmează și care contează, adică cele trei de săptămâna viitoare.
CSM BACĂU – SCM POLITEHNICA TIMIȘOARA 28-30 (13-16) Arbitri: Ionuț Ghiță / Sebastian Topliceanu
Bacău: Tamaș, Freiwald, Saldatsenka – Serhel 7, Tîrzioru 6, Stănică 5, Păunică 5, Huta 2, Rotaru 1, Crnoglavac 1, Čorić 1, Gal, Iordachi, Dârlău, G. Cotinghiu. Antrenor: Alexandru Acsinte.
Timișoara: Tcaciuc, Pal – Barros 9, Sadoveac 6, Fenici 5, Baican 4, Șomlea 3, Caba 1, C. Dedu 1, Neamțu 1, Păiuș, Cîmpan, A. Dedu, Năstăsie, Enculescu. Antrenor: Vlad Caba.