Cu aproape 5 ani în urmă, pe 9 aprilie 2011, Știința II făcea un meci de poveste în Sala Sporturilor din Bacău în fața ieșenilor de la Poli. În 6 jucători tot meciul (Ștefan Grigoraș, George Cadar, Anatoli Bulov, Gabriel Bujor, Mihai Bujor și Valeriu Erhan – pivot!!!, cu Nicolai Gomeniuc antrenor și ”olimpicul” Claudiu Mărășteanu maseur), băcăuanii au șters pe jos cu ieșenii, 43-25, meci după care tehnicianul Costel Schender demisiona și se retrăgea la juniori. La 5 ani distanță, CSSM-ul aspirant la promovare a făcut un meci la relanti în fața grupării ieșene, bifând o nouă victorie în fața unui adversar modest. O partidă a cărei intensitate nu ajută cu nimic în perspectiva barajului de promovare de la finele lunii mai. Atmosfera de vacanță a fost tulburată de o ieșire violentă a ucraineanului Buinenko, care a șutat cu sete într-o sticlă cu apă, după ce fusese schimbat în urma unor ratări repetate. Nimeni n-a părut, totuși, deranjat de acest gest. În etapa următoare, CSSM Bacău va juca la Bicaz, pe 17 aprilie.
Bacău: Bobeică, Freiwald – Dumitriu 7 goluri, Liță 6, Ciubotariu 6, Moisă 5, Buinenko 4, Gal 3, Cotinghiu 3, Popia 3, Rață 1, Câmpan 1. Antrenor: Bogdan Voica.
Iași: Pricop, Poenari – Topolniceanu 6, Evu 6, Moșneagu 6, Șt. Dumitrache 3, G. Dumitrache 2, Zaharia 2, Mocanu 1, Folescu 1, Toma, Dimofte, Vulpe. Antrenor: Costel Schender.