Nu știm dacă jucătoarelor Științei Bacău le pasă de propria imagine, dar ar putea măcar să aibă respect față de blazonul echipei sub culorile căreia evoluează, una care e multiplă campioană, deținătoare a Cupei României, mereu în careul de ași al campionatului. Sportivele băcăuane au avut miercuri o evoluție lamentabilă (este caracterizarea profesorului Florin Grapă) în fața Medicinei Tîrgu Mureș, formație care a fost superioară la toate capitolele. De altfel, muntenegreanca de 21 de ani Nikoleta Perovic a fost cea mai bună de pe teren, după ce a făcut ce-a vrut cu adversarele, punctând din toate pozițiile. Și nu înfrângerea categorică a fost cea mai deranjantă, cât lipsa de ambiție și de combativitate a voleibalistelor Științei. Iar dacă nu-și vor reconsidera atitudinea, la anul vor fi ofertate de Pitești sau Medgidia. Returul va avea loc pe 9 martie, iar pentru a trimite disputa în setul de aur, echipa băcăuană ar trebui să câștige cu 3-0.
Declarații după meci
Florin Grapă: ”Este cel mai slab meci pe care l-am făcut acasă în acest sezon, iar echipa adversă ne-a dominat la toate capitolele. Într-un cuvânt, jucătoarele noastre au evoluat lamentabil. Felicit echipa din Tîrgu Mureș, care a jucat foarte bine. În acest moment, șansele noastre de calificare în turneul final al Cupei României sunt minime.”
Atanas Petrov: ”Am pregătit foarte bine jocul din punct de vedere tactic, iar fetele noastre au evoluat foarte bine la blocaj și în apărare. Marea noastră realizare e că am câștigat aici în trei seturi, după o evoluție slabă cu trei zile în urmă la Târgoviște, iar asta demonstrează că echipa noastră are caracter și o calitate bună. Calificarea nu e încă jucată, va trebui să luptăm pentru fiecare punct, dar, cu un joc precum cel de astăzi, cred că am merita să mergem în turneul final al Cupei României.”
Știința: Moisa (5 puncte), Lupu (7), Gavrilescu (5), Rogojinaru (11), Cazacu (6), Baciu (4), Manu – libero. Au mai jucat: Ciocian (1), Radu (2), Bălțatu (1), Zarkova și Albu – libero. Antrenor: Florin Grapă.
Medicina: Zburova (2 puncte), S. Medic (13), Iancu (5), Kecman (8), O. Medic (5), Perovic (22), Ispas – libero. Au mai jucat: Varga (1), Petra și Franchin. Antrenor: Atanas Petrov.
dupa cum am mai zis,jucam un volei de pluton.dar aseara fetele ” s-au intrecut pe ele insele „.nimic din partea lor ,nimic de pe banca.de la inceputul campionatul se asteapta o „crestere in joc,o alta atitudine” dar drumul e mult,mult descrescator.nu se poate asa ceva,sa nu avem ce arata in Volei !!! Rusine !!!