Voleibalistele de la Știința Bacău au pierdut în tie-break pe terenul Medicinei Tîrgu Mureș, după ce au condus cu 2-0 și au avut 8-2 în setul al treilea. Din păcate, probabil că jucătoarele băcăuance s-au crezut învingătoare mult mai devreme decât era cazul, oferind unei echipe ce părea debusolată șansa să revină. ”Studentele” lui Florin Grapă au comis 25 de erori neforțate, iar asta spune multe.
Băcăuancele n-au început deloc bine primul set, comițând erori în toate fazele jocului. La 17-11 pentru Medicina, Florin Grapă a trimis-o la coordonare pe Lorena Ciocian, iar Știința avea să ia conducerea cu 20-19, după 7 puncte consecutive pe serviciul Tatianei Lupu. Mureșencele au revenit în avantaj (22-21) după ce Baciu a fost blocată de două ori, dar echipa băcăuană a câștigat setul după un atac în forță al Ioanei Baciu și un blocaj al Tatianei Lupu.
Setul al doilea a fost la discreția băcăuancelor (5-10, 10-19), care au blocat mai bine și au punctat din nou în serie pe serviciile Tatianei Lupu. ”Studentele” pregătite de Florin Grapă au început în trombă setul al treilea, conducând cu 8-2, după care probabil și-a imaginat că partida s-a încheiat. S-au înșelat amarnic, fiindcă gazdele au revenit și au condus cu 16-12, pe fondul neputinței adversarelor de a pune mingea jos. Știința a egalat la 17, după două atacuri afară ale adversarelor, conducând apoi cu 20-18. ”Medicinistele” au revenit, însă, au blocat foarte bine și au câștigat parțialul la 21.
Setul al patrulea a fost echilibrat până la 13-13, după care mureșencele s-au desprins, pe fondul numeroaselor greșeli în atac și preluare ale băcăuancelor, egalând situația la seturi. Echipa gazdă a început mai bine tie-break-ul, conducând cu 5-2, Florin Grapă a cerut time-out, iar băcăuancele au trecut la conducere, având 8-6 după un atac în bandă al Ljubicei Kecman. Acest din urmă punct a fost contestat vehement de mureșeni, dar reluările TV au arătat că decizia arbitrilor a fost corectă. Atanas Petrov a primit cartonaș roșu, apoi băcăuancele au mai punctat o dată și conduceau cu 10-6. Meci încheiat ? Nici vorbă ! Medicina a egalat la 13, Știința a avut minge de meci la 14-13, gazdele au egalat la 14, apoi Moisa a ridicat neinspirat pentru Tatiana Lupu, care a trimis mingea în fileu. Echipa mureșeană și-a valorificat prima minge de meci, după o nouă preluare greșită a băcăuancelor și a obținut o victorie ce părea la un moment dat imposibilă.
”Eu cred că acest meci a fost mai degrabă pierdut de noi, decât câștigat de echipa din Tîrgu Mureș. Probabil că, la 2-0 și 8-2, jucătoarele noastre s-au crezut câștigătoare, adversarele aveau garda jos, dar noi le-am oferit șansa de a reveni în meci. N-avem ce face, trebuie să luptăm în continuare și să batem sâmbăta viitoare pe CSM București”, a declarat antrenorul Florin Grapă.
CSU Medicina: Ivana Zburova, Roxana Iancu, Ljubica Kecman, Olivera Medic, Sofia Medic, Nikoleta Perovic, Andreea Ispas – libero. Au mai jucat: Samara Franchin, Andreea Petra, Elisabet Varga, Bianca Pașca, Laura Molnar – libero. Antrenor: Atanas Petrov.
Știința: Sabina Moisa, Tatiana Lupu, Claudia Gavrilescu, Denisa Rogojinaru, Cristina Cazacu, Ioana Baciu (9), Mihaela Albu – libero. Au mai jucat: Lorena Ciocian, Irina Radu, Crina Bălțatu. Antrenor: Florin Grapă.
vai de noi !!! deja cred ca s-a dus playoff-ul.se pare ca noi nu suntem in stare,iar celelalte echipe ce vor intra in joc vor face jocurile ptr.dinamo ca sa le fie mai usor apoi.anul asta ne-am facut de ras deja.
Numai cu BACIU care a facut 9 puncte nu poti castiga!!!