Revenim cu câteva imagini de la Balcaniada Tineretului la handbal juniori, competiție desfășurată la sfârșitul săptămânii trecute la Gabrovo, în Bulgaria. Nu numai băieții au ocupat primul loc, ci și fetele, care au obținut, de asemenea, trei victorii: 44-14 cu Kosovo, 30-16 cu Macedonia și 27-19 cu Bulgaria. Iată și două declarații referitoare ale băcăuanilor participanți la Balcaniada Tineretului.
Gabriel Armanu (CSSM Bacău, antrenor secund România): ”Am făcut față cu brio la această competiție internațională și sunt mândru de componenții echipei noastre naționale, dar în special de jucătorii noștri. Îi felicit pe această cale și le reamintesc că acest rezultat îi obligă să obțină și altele. Ținta noastră finală este obținerea locului 1 în Grupa preliminară a europenelor, care va avea loc în Georgia, în august 2016.”
Dragoș Hanțaru (CSSM Bacău, căpitanul naționalei României): ”Acest turneu ne-a demonstrat încă o dată că avem un lot bine pregătit, ca drept dovadă, am reușit să-l câștigăm fără emoții. Singurul meci în care am avut un moment de nesiguranță a fost cel cu Macedonia, dar am reușit să ne revenim și să câștigăm. Mă bucur că și echipa feminină de junioare a câștigat la pas turneul. Echipa noastră a dat și cel mai bun portar al turneului, pe Gabriel Staicu, în timp ce Sorina Tîrcă a luat premiul de golgheter pentru fete. Pentru noi, urmează o pauză de două săptămâni, dupa care intrăm din nou în pregătiri cu echipa națională pentru turneul internațional Viitorul Azi.”