Asociația Județeană de Fotbal Bacău are plăcerea de a anunța semnarea unui prim parteneriat în urma căruia compania DEMECO va susține activitatea sectorului juvenil din cadrul AJF Bacău. Acest parteneriat se întinde pe un an de zile, cu posibilitatea de a se prelungi, pentru încă doi ani.
Prin acest parteneriat, ce va fi urmat de altele, în viitorul apropiat, Asociația Județeană de Fotbal Bacău demonstrează că urmărește să dezvolte fotbalul juvenil de la nivelul județului Bacău.
“Ne face o deosebită plăcere să avem alături de noi, în familia fotbalului băcăuan, un partener important cu care împărtășim aceleași valori, având o viziune comună în ceea ce privește dezvoltarea fotbalului juvenil. Compania DEMECO reprezintă un model pentru mediul de business, astfel că acest parteneriat reprezintă o confirmare a faptului că împreună putem dezvolta fotbalul de bază”, a precizat Cristian Sava, presedintele AJF Bacău.