Divizionara secundă CSSM Bacău și-a antamat mai multe jocuri de verificare în perioada pre-competițională. Primul ”amical” va avea loc vinerea viitoare, pe 30 iulie, pe terenul proaspetei prim-divizionare CSM Focșani, care s-a înscris în Liga Națională ca urmare a retragerii celor de la HCM Constanța. Două zile mai târziu, pe 1 august, băcăuanii merg la Galați pentru un alt joc cu o nou-promovată pe prima scenă, CSU Danubius. Pe 5 august, la Negrești, formația pregătită de Bogdan Voica va întâlni pe HC Vaslui, iar de pe 7 până pe 9 august va evolua la Suceava, în Memorialul ”Mihai Mironiuc”. Pe 14 august, CSSM Bacău va juca la Iași, cu Politehnica, iar Cupa Municipiului Bacău a fost mutată pe 28-30 august, invitatele fiind CSU Suceava, LPS Piatra Neamț și Politehnica Iași. Campionatul Diviziei A va începe pe 6 septembrie.