Declarații după Știința Bacău – PGE Atom Trefl Sopot 0:3

Lorenzo MicelliLorenzo Micelli: ”Nimic nu este decis încă, pentru noi a fost foarte important să obținem un rezultat bun aici. Am mai jucat un meci cu Știința în septembrie, știam ce poate și speram să luăm măcar două seturi. Cred că astăzi am jucat foarte bine și am fost foarte concentrați pe tot parcursul meciului. Nu le-am permis adversarilor noștri să intre în joc, însă în setul al doilea până la punctul 12 ne-au pus ceva probleme. Știam că Bacăul este o echipă bună, însă au avut o zi mai proastă și trebuie să își revină după acest meci. În septembrie ei ne-au condus cu 2-1 la seturi, dar noi am revenit și am reușit să câștigăm în tie-break. ”

Florin GrapaFlorin Grapă: ”Nu mă așteptam să pierdem chiar așa de sever, însă trebuie să recunosc că adversarele noastre sunt o echipă bună. Acest lucru nu ne scuză, am greșit foarte multe preluări din serviciu. Este posibil ca fetele să fie timorate sau depășite de eveniment și de miza acestui meci, dar nu aveau voie pentru că mai rău decât să pierdem meciul nu avea ce să se întample. După părerea mea, echipa poloneză nu este departe de Dinamo Kazan și Fenerbahce, dar acest lucru tot nu scuză înfrângerea de astăzi. Pe lângă preluare și serviciul m-a dezamăgit, iar dacă nu avem o preluare bună nu putem face față, deoarece nu avem forța echipei oaspete la atac. Este greu să jucăm fără preluare din serviciu, poate dacă aveam preluare mai bună jucam altceva. Mi-e teamă când mă gândesc la ceea ce urmează în campionat, deoarece ne va fi greu dacă o echipă va veni și va servi cum au făcut-o adversarele de astăzi.  Au fost niște nesincronizări în apărare, este adevărat, dar mai bine să se bage două fete la minge decât să ne uităm la ea cum cade în teren. Ne bazăm prea mult pe blocaj și este vina mea că fetele nu au jucat astăzi, pentru că probabil trebuia să lucrăm mai mult apărarea la antrenamente. ”

 

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.