Marius Lăcătuş : „Din păcate, nu am reuşit un joc bun astăzi, pe faza ofensivă am avut destul de puţine reuşite, iar neatenţia pe unele faze defensive ne-a costat 2 puncte. Trebuie să ne trezim, să ne revenim şi să încercăm să jucăm cum am jucat până înaintea acestui meci. Din câte am observat, nu am reuşit să construim, nu am avut o circulaţie bună a jucătorilor în teren şi a mingii. Nu am avut claritate în tot ceea ce am făcut, au fost prea multe pase greşite. Eu sper să fie un simplu accident şi să demonstrăm în jocurile care au mai rămas de disputat că poate a fost o întâmplare. Pentru meciul cu Slobozia trebuie să facem eforturi să recuperăm jucătorii care au probleme şi să abordăm cu încredere acest meci.”
Viorel Tănase : „Am sperat tot timpul, chiar dacă am avut un jucător eliminat foarte devreme. Am jucat în inferioritate numerică aproape 80 de minute şi aceşti băieţi extraordinari merită felicitaţi, deoarece au depus foarte mult efort. Ştiam că vom întâlni liderul şi ne-am luat măsurile necesare. Eu zic că am făcut un joc bun şi că ne-am creat numeroase ocazii de a marca în ambele reprize. Chiar şi la 0-1 am avut o ratare monumentală prin Bogdan Rusu. Vreau să spun că Iaşiul are echipă şi eu cred că ei cu Rapid se vor lupta până la capăt, iar eu le urez multă baftă. Dăm de terenuri bune, avem plăcerea de a juca, băieţii sunt montaţi pentru că eu le-am zis de la preluarea echipei că avem un obiectiv îndrăzneţ şi îl vom realiza cu multă dăruire şi angajament. Avem un handicap acasă, mă refer la terenul de pe „Aerostar”, fiindcă este foarte rău şi nu putem pune în aplicare ceea ce pregătim. Din ce am văzut eu de pe bancă, nu mi se pare că a fost fault la Dumitriu, ci mai mult faultul lui Pălimaru, dar nu vreau să comentez până nu văd DVD-ul jocului. În general nu comentez arbitrajul, sunt oameni şi pot greşi, dar şi noi suntem antrenori şi depindem foarte mult de rezultate. Avem un meci foarte greu cu Rapidul, ţin să anunţ pe această cale faptul că noi vom da totul pe teren cu orice echipă. Echipa noastră creşte de la meci la meci, iar de acest lucru avem nevoie pentru a căpăta experienţă.”