Gheorghe Poenaru (Petrotub Roman): ”A fost un meci frumos terminat cu un eșec din păcate pentru noi, deși a fost cel mai bun joc al nostru din retur. Am întâlnit o echipă ce are ca obiectiv promovarea și poate că și miza și-am pus amprenta pe evoluția jucătorilor mei. Mă declar mulțumit în special de repriza a doua, deoarece consider că am controlat-o în totalitate. M-aș bucura dacă echipa ar juca în continuare la fel. Din punctul meu de vedere, chiar dacă mai sunt destule meciuri de jucat, obiectivul Sport Clubului de a promova este pe deplin realizabil. Eu nu văd cine ar putea să-i încurce, iar dacă pot apărea probleme, acestea vor fi doar de la ei. Sigur că nu e deloc ușor să joci cu presiunea sub care joacă ei, eu știu, fiindcă am avut destule campionate disputate sub presiune. Eu cred că de-acum lucrurile s-au cam clarificat cu promovarea, iar jocul lor se va îmbunătăți. Pentru mine e un lucru delicat să vin să joc împotriva unei echipe din Bacău, am încurcat și vestiarele, dar mă bucur că a fost un joc frumos, disputat în spirit de fair-play, chiar dacă s-a jucat pe un teren foarte greu. Aștept și eu ca toată lumea ca Bacăul să revină unde-i este locul, fiindcă orașul merită acest lucru.”
Marius Baciu (SC Bacău): ”A mai trecut un meci pe un teren foarte greu și sunt foarte bucuros în primul rând pentru rezultat. Cred că am avut o primă repriză bună, atât timp cât a rezistat terenul, după care, la 2-0, am făcut un pic pasul înapoi. Eu sunt foarte mulțumit din punctul de vedere al organizării jocului, ne-am adaptat la condițiile atmosferice și am luat cele trei puncte. În repriza secundă ne-a fost greu din cauza terenului, fiindcă noi suntem o echipă care construiește și n-am vrut să riscăm nimic pe o suprafață de joc pe care se putea întâmpla orice. Am traversat o perioadă foarte dificilă, din cauza terenurilor grele pe care am jucat și eu sper ca, din acest punct de vedere, lucrurile să se schimbe peste două săptămâni.”