Avancronică / Știința Bacău – ZOK Split 1700 (Cupa CEV, miercuri, ora 17)


Știința Bacău abordează returul cu croatele de la ZOK Split din postura de mare favorită, după ce s-a impus joia trecută pe malul Adriaticii în mai puțin de o oră. În aceste condiții, partida de miercuri după-amiază nu va fi decât un antrenament pentru marele derby de sâmbătă, cu Tomis Constanța. De altfel, după partida de la Split, antrenorul Florin Grapă spunea că gândurile sale se îndreaptă spre meciul cu echipa campioană, în condițiile în care formația croată nu e capabilă să pună probleme Științei. În tabăra băcăuană există o singură indisponibilitate, cea a Sanjiei Aleksokvska, ridicătoarea macedoneană urmând să revină pe teren abia la începutul anului viitor.
Partida Știința Bacău – ZOK Split 1700 va fi arbitrată de grecul Ioannis Ioannidis (A1) și de slovaca Jana Niklova (A2). În cazul unei foarte probabile calificări în optimile de finală al Cupei CEV, Știința Bacău o va întâlni pe câștigătoarea dublei manșe dintre Volley Koniz (Elveția) și ZOK Rijeka (Croația). În tur, elvețiencele au câștigat pe teren propriu cu 3:0.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.