Pierdut simțul ridicolului ?


Din respect pentru ceea ce înseamnă Petru Ghervan în handbalul românesc, am evitat orice remarci ce ar fi putut părea tendețioase după partida de miercuri seara, mai ales în condițiile în care Știința a câștigat. Apropo de asta, finalul jocului l-am trăit la telefon, transmițându-le prietenilor din presă de la Suceava evenimentele în direct, în timp ce alături îmi stătea cel mai bun jucător al oaspeților, eliminatul Adrian Chiruț. Le spuneam colegilor suceveni despre faptul că, în pofida temerilor lor, cuplul Harabagiu-Stănescu i-a avantajat, lucru care i-a zgâriat urechile lui Chiruț. În pofida tensiunii de final, handbalistul Sucevei a încercat să-mi explice că arbitrajul a fost echidistant cu argumente pertinente. Apoi, înainte de ultimul atac al oaspeților, a adăugat: ”a fost un meci atât de frumos, încât ar trebui să se termine la egalitate.” În cele din urmă, Shota a apărat aruncarea lui Bursuc, băiatul antrenorului secund de la Știința, iar băieții lui Eliodor Voca au câștigat. Înainte de a sări peste balustradă, pentru a se alătura coechipierilor, Chiruț mi-a zâmbit și am bătut palma cu el, urându-i baftă. Adevărat sportiv, adevărat caracter.

Astăzi, citesc în Monitorul de Suceava că, nemulțumit, Petru Ghervan ”va cere unei comisii federale să analizeze prestaţia de ieri a celor doi arbitri”. Dacă e așa, dom’ profesor, care înainte de meci cerea să i se asigure protecție în tribune deși nimeni nu-l amenințase cu ceva, a scăpat boii la vale cum se spune. Dacă ce au scris colegii suceveni e real, am mai pierdut un reper de seriozitate din handbalul românesc. Păcat.

6 comentarii la „Pierdut simțul ridicolului ?”

  1. Ce coincidenta bizara…finalul meciului m-a gasit cu telefonul in mana si il asiguram pe bunul meu prieten sucevean Iulian ca csu a primit cadou de la harabgiu intre 5 si 10 %PS Am citit si eu eu astazi in monitorul porcaria asta,cred ca e doar o gogoasa de presa,nici un om normal la cap care se pricepe cat de cat la handbal nu poate afirma asa ceva !

  2. Acum sa terminat Kiel-HCM,nu surprinde poate diferenta de scor,21 de goluri ,cat ora la care sa jucat !!! deducem ca uneori e mai greu sa importam inteligenta….manageriala decat jucatori valorosi !
    la noi derbiul moldovei sa disputat la o ora cand toata lumea …responsabila e la serviciu. ce se intampla daca jucam si noi de la ora 19 un meci netelevizat si in care adversarii fac 2 ore pana acasa ………

  3. Misule inca o data iti multumesc pentru cele peste 50 de mesaje pe care le-ai trimis tinandu-ma la curent cu ceea ce se intampla. Ce rost are sa ne pierdem timpul in comentarii atata timp cand noi nu putem sa punem in practica cele mai simple si la indemana masuri. De asta ei au ajuns departe si oriunde ne-am uita vedem cat de inapoiati suntem. Ca si public spectator Bacaul e cu 10 clase peste Suceava, atat ca numar cat si ca sustinere ptr jucatori. Ne vedem maine la cafea, oky ? :))

    1. Eu n-am simţit niciodată vreun risc la Suceava, chiar dacă am fost numai 2 oameni şi aveam însemnele clubului pe noi şi ne bucuram la reuşitele Bacăului.

      1. acum doua campionate jucatorii au fost scuipati ca la usa cortului …primarul Bacaului si scuipat si injurat…campionatul trecut domnul Ghervan ne-a ajutat cu niste locuri sus unde nu am avut probleme…asa ca ma mira reactia dumnealui..

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.