Lider fără să forțeze / Gergo Szabo este pe primul loc după prima zi a Raliului Moldovei-Bacău

Prima zi a Raliului Moldovei-Bacău a programat, în prima zi, primele două treceri pe Hemeiuș (8,4 kilometri) și Trebeș (12,4 kilometri), precum și Superspeciala „Centrul de Afaceri și Expoziții Bacău”, lungă de 1,3 kilometri. Vremea a fost de partea piloților, iar probele speciale s-au prezentat în condiții bune, după potopul de vineri.

Szabo vrea să își conserve poziția

Cel mai rapid pilot după cele trei speciale a fost ungurul Gergo Szabo (Mitsubishi Evo 10 R4), care a reușit să găsească setările perfecte pentru macadamul moldav. Szabo a caștigat a doua probă specială, a fost al doilea pe prima, iar superspeciala a încheiat-o pe locul 3.
„A fost o zi bună pentru noi. Suntem pe primul loc și asta contează. Mașina a funcționat perfect și mai este loc. Încă nu am forțat la maximum. Mâine, în cea mai lungă zi a raliului, trebuie să forță și să ne conservăm poziția”, a spus Gergo Szabo.

Delecour plănuiește atacul decisiv

Al doilea în clasamentul general a terminat ziua francezul Francois Delecour, care, cu al său Peugeot S2000, ține pasul cu Szabo, având de recuperat un handicap de doar 1.5 secune. Delecour a început în forță raliul, impunându-se, surprinzător am putea spune, în fața lui Gergo Szabo. Dar pe a doua probă specială, Delecour a pierdut fotoliul de lider, iar pe superpecială nu a reușit să recupereze decât o singuură secundă.
„Am mers bine, traseu a fost ușor alunecos, dar Szabo a fost mai rapid decât noi. Să vedem ce va fi mâine, pentru că voi forța, întrucât handicapul nu este mare și poate fi recuperat”, a precizat Delecour.

Pentru Spitzmuller nimic nu este pierdut

Podiumul primei zile al Raliului Moldovei-Bacău a fost completat de Csaba Spitzmuller, care este deja la 13.9 secunde în spatele lui Szabo, deși a câștigat superspeciala. Pilotul maghiar a pierdut secunde prețioase în cea de a doua probă specială. Dar, pentru el a doua zi va fi extrem de importantă, întrucât nimic nu este, încă, jucat.

Greu cu mașină de împrumut

Campionul național en-titre și câștigătorul primelor două etape din acest sezon, Valentin Porcișteanu, se chinuie, realmente, să țină pasul cu cei din față, dar, deja are un handicap de 30.7 secunde față de Gergo Szabo. Cu o mașină de împrumul, întrucât bolidul său nu a fost gata în timp util după excursia în „decor” pe care a suferit-o la teste, „Vallino” vrea la Bacău, doar să obțină cât mai multe puncte.
„Ce să facem? Bine că avem și mașina asta. Ne chinuim, merge, întrerupe, iar merge, dar continuăm. Ne-am propus, pentru acest raliu să acumulăm cât mai multe puncte în clasamentul general”, a punctat Porcișteanu, care are șanse să plece acasă cu primul loc la clasa 3.

Cine pe cine se încurcă?

Cu a sa „Bebelușă”, adică Skoda Fabia S2000, Dan Girtofan încă încearcă să se obișnuiască pe macadam, iar aceast lucru înseamnă timp pierdut în clasamentul general. Astfel, după prima zi, pilotul brașovean este la 31.3 secunde în spatele liderului, dar foarte aproape, 7 zecimi, de locul 4, ocupat de Porcișteanu.
„Încă încercăm să ne obișnuim cu mașina pe macadam. «Bebelușa» este ascultătoare și nu ne încurcă. Mai degrabă o încurc eu pe ea”, a spus Girtofan, care a continuat: „Am gustat plăcerea de a merge pe macadam cu «Bebelușa», dar trebuie să forțăm și să urcăm în clasament”.

Vlad Cosma, lider la două roți motrice

Pe un foarte bun loc 6, așa cum ne-a obișnuit, este Vlad Cosma, care este, în schimb, lider la două roți motrice, în timp ce Edwin Keleti, cu o pană pe față făcută în cea de a doua probă specială, este pe 7. În puncte, după prima zi, au mai încheiat Lucian Preda, Bogdan Marișca și George Grigorescu.

Clujenii, din nou loviți de ghinion

Cei de la Napoca Rally sperau că au scăpat de ghinioane, Bacăul va consemna o schimbare în bine pentru piloții clujeni. Dar, au rămas cu speranța, întrucât liderii echipei, Marco Tempestini și Bogdan Marișca, au avut mari probleme. „Tempesta”, chiar pe prima probă specială a zilei, a fost silit să abandoneze, din cauza unor probleme tehnice.
„Motorul întrerupea din ce în ce mai tare și am oprit, încercând să remediem defecțiunea. Dar, când am fost depășiți de Szabo am realizat că am pierdut prea mult timp și am decis să renunțăm. Vom continua la super-rally”, a spus Tempestini.

Bogdan Marișca a făcut o „excursie” într-un șanț și a pierdut 20 de secunde, apoi a avut probleme cu partea electrică. A reușit, totuși, să termine ziua pe locul 9, dar va încerca să salveze, în cea de a doua etapă, ce mai poate fi salvat.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.