RALIUL MOLDOVEI – BACĂU 2012 / Macadamul băcăuan e pregătit pentru spectacol


Pentru a treia etapă a Campionatului Național de Raliuri – Dunlop, competiție organizată sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv, caravana automobilistică se va muta pe plaiurile moldave, acolo unde se va desfășura Raliul Moldovei Bacău, o etapă care vine cu multe noutăți față de anul trecut.

Multe noutăți și o „probă regină”

Astfel, Superspeciala se va desfășura la Centrul de Afaceri Bacău, acolo unde va fi organizată o impresionantă arenă pentru automobilism, iar spectatorilor le va fi pusă la dispoziție o parcare de aproximativ 10.000 de metri pătrați. Apoi, pentru a scăpa de problemele pe care concurenții le-au avut cu traficul în sezonul trecut, Parcul Service va fi relocat, noul „sediu” urmând să fie în parcarea de la Arena Mall. Și Parcul Închis va fi mutat, noua locație fiind în fața Hotelului „Decebal”, nu în fața Casei de Cultură, așa cum a fost anul trecut. Dar, de departe, cea mai mare noutate este „regina raliului”, adică proba speciala Nevila, lungă de 26,6 kilometri, care va fi parcursă de două ori. „Această probă specială va avea primii 14 kilometri pe asfalt, iar apoi se va trece pe macadam. Startul va fi la maximum 1 kilometru de ieșirea din Moinești și va începe cu un adevărat amfiteatru natural, ce le va permite spectatorilor să vadă, fără probleme, evoluțiile concurenților pe primii 5 kilometri”, a spus Adrian Răspopa, organizatorul raliului.

„Vrem să facem o adevărată sărbătoare automobilistică la Bacău”

Dacă Nevila este „regina”, nu trebuie uitate nici celelalte probe speciale, adică Hemeiuș și Trebeș, pe care concurenții le cunosc de anul trecut. Vor fi câte trei treceri pe fiecare probă (una vineri și două sâmbătă) și aici va începe lupta cu secundele. Poate că diferențele se vor face pe Nevila, dar și timpii de pe Hemeiuși si Trebeș vor conta enorm. „Noi ne-am pregătit și vom face tot posibilul ca toată lumea să se simtă bine la Bacău, iar cursa să fie o reușită din toate punctele de vedere”, a precizat Adrian Răspopa, care a continuat: „Vrem ca, la Bacău, acest raliu să fie o sărbătoare și ne-am gândit și la publicul spectator. Astfel, vineri, de la orele 20.00, în fața Prefecturii, va fi un concert al trupei Compact, iar sâmbătă, după festivitatea de premiere, în același loc și la aceeași oră, vor cânta cei de la Taxi”.

Invitații pentru straini

După ce toate detaliile tehnice ale cursei au fost puse la punct, organizatorii așteaptă un număr cât mai mare de echipaje la linia de start. „Pe lângă echipajele deja angrenate în luptă, vom face tot posibilul să aducem și străini la startul raliului. Astfel, am invitat deja două echipaje din Austria și, în zilele următoare, vom face același lucru cu piloții din Ungaria”, a încheiat Adrian Răspopa.

Raliul Moldovei Bacau – date tehnice

Suprafață: asfalt (75,5 %), macadam (24,5 %)
Lungime: 325,2 kilometri
Lungime probe speciale: 114,5 kilometri (30,17 %)

Vineri, 25 mai 2012:

PS 1: Hemeius 1 – 8 kilometri
PS 2: Trebeş 1 – 12 kilometri
PS 3: Selena (superspecială) – 1,3 kilometri

Sâmbătă, 26 mai 2012:

PS 4: Hemeius 2 – 8 kilometri
PS 5: Trebeş 2 – 12 kilometri
PS 6: Nevila 1 – 26,6 kilometri
PS 7: Hemeius 3 – 8 kilometri
PS 8: Trebeş 3 – 12 kilometri
PS 9: Nevila 2 – 26,6 kilometri

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.