Milenko Grujičić, antrenorul muntenegrean cu origini româneşti


După o călătorie de 22 de ore cu autocarul, echipa muntenegreană RK Rudar Pljevlja a ajuns în Bacău joi după-amiază. Primul antrenament al echipei a fost susţinut la sala de sport a Colegiului Pedagogic, iar la sosirea oaspeţilor am avut parte de o surpriză. Antrenorul lui RK Rudar rupea câteva cuvinte în limba română. În câteva minute, Milenko Grujičić ne-a dezlegat misterul: antrenorul muntenegrean este pe jumătate român, mama sa fiind originară din Timişoara! Tehnicianul echipei din Muntenegru ne-a declarat: „În primul rând, am văzut că este foarte frig la Bacău, dar asta nu ne-a surprins, fiindcă aşa e şi la noi. Despre handbalul românesc, ştiu că în campionatul de aici evoluează mai mulţi jucători din Muntenegru, printre care se numără şi Adzic. Trebuie să vă spun că în ţara noastră este foarte popular handbalul feminin, în special datorită echipei Buducnost Podgorica. Noi am adus recent cinci jucători noi, alţii au plecat şi ne trebuie timp, 1-2 luni pentru a ne pune la punct. Echipa din Bacău e una puternică, având o foarte bună viteză de joc, mai ales pe contraatac, consider că au şi un antrenor foarte bun. Cât despre meciul de sâmbătă, cred că echipa din Bacău este favorită, cele nouă goluri diferenţă la care au câştigat în tur sunt foarte multe.”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.