Pauză prelungită pentru Marius Bondar


Accidentarea suferită de Marius Bondar în partida de vineri, cu Dinamo Municipal Braşov, s-a dovedit a fi mult mai serioasă decât părea la prima vedere. Astfel, investigaţiile efectuate la începutul acestei săptămâni au evidenţiat că este vorba de o fractură, astfel încât extrema dreaptă a Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău va avea piciorul în gips timp de trei săptămâni. Socotind şi perioada de recuperare, Marius Bondar ar putea reveni pe teren la începutul lunii octombrie.
Altfel, formaţia pregătită de Gabriel Armanu nu va mai disputa până la startul sezonului decât un joc de pregătire, şi acela în compania echipei secunde a clubului, la începutul săptămânii viitoare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.