Luptătoarele băcăuane, în top la „naţionalele” de la Reşiţa


În perioada 27-30 mai, la Reşiţa, s-au disputat Campionatele Naţionale de lupte libere pentru junioare mari, la care a fost prezentă şi o delegaţie a clubului SCM Bacău. Bilanţul tinerelor luptătoare băcăuane a fost unul meritoriu, ele revenind acasă cu 5 medalii, dintre care una de aur, două de argint şi două de bronz.
La categoria 59 kg., Anca Petre a obţinut titlul naţional, în timp ce Mădălina Linguraru (44 kg.) şi Mihaela Obreja (63 kg.) au obţinut titlurile de vicecampioane naţionale. Cele două medalii de bronz au fost obţinute de Laura Crâşmaru (55 kg.) şi Emanuela Bârsan (67 kg.).
Antrenorul luptătoarelor de la SCM Bacău, Victor Donciu, a declarat: „Fetele noastre şi-au făcut datoria, ne aşteptam la rezultate bune din partea lor. De altfel, cele două medalii de argint au fost obţinute în urma unor meciuri pierdute la mare luptă, la câte un punct diferenţă, dar asta-i viaţa.”
Anca Petre, Mădălina Linguraru şi Mihaela Obreja au fost convocate în cantonament cu lotul naţional de junioare la lupte libere, la Sfântu Gheorghe, în vederea pregătirii pentru participarea la Campionatele Europene din luna august.

3 comentarii la „Luptătoarele băcăuane, în top la „naţionalele” de la Reşiţa”

  1. mda…..ce sa iti povestesc:))…..si ce daca au luat loc???la europene o sa zboare de pe saltea=)))….vreau sa le vad la anu…..mai ales pe aia de 55 kg:)) k a castigat in recalificari:))

  2. inca ceva,,,,
    Jimboliaa…..sunt antrenati mult mai bine;)
    si au rezultatteeeee mai bune in fiecare an;)..
    si nu se lauda atata:))))
    pe kt va laudati voi:)))
    mai munciti sa ii depasiti:))

Lasă un răspuns la catalin Anulează răspunsul

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.