Cadou la aniversarea de 60 de ani a FCM-ului: L-au îngropat !

Din nefericire, ceea ce anticipam săptămâna trecută, s-a petrecut: FCM Bacău nu se va prezenta sâmbătă, la Buzău, şi va fi exclusă din campionatul Ligii a II-a.
Şi asta, chiar în anul în care aniversa 60 de ani de la înfiinţare. Cum subiectul a fost întors şi răsucit pe toate părţile, nu mai insistăm, doar că e ruşinos că s-a ajuns aici din motive care n-au nicio legătură cu sportul.
Iată şi părerea fostului preşedinte al echipei, Relu Damian: „Sigur că situaţia actuală îngrijorează şi întristează pe toţi iubitorii de fotbal băcăuani. Motivele care ne-au adus aici sunt bine întemeiate, a existat o înţelegere ca echipa să fie preluată de municipalitate, având în vedere faptul că de mai mulţi ani se intenţiona asta, de altfel un lucru normal. S-au făcut nişte paşi în sensul ăsta, numai că s-a ajuns într-un impas, asociaţia privată care mai deţine un procent din echipă nu doreşte să-şi cedeze partea municipalităţii, situaţie în care autorităţile locale au oprit finanţarea până când vor avea certitudinea că acest club le va aparţine definitiv, asigurând o continuitate pentru performanţa pe care vor s-o facă. Regret că s-a ajuns aici, dar sper că domnul primar se va ţine de cuvânt când a dat asigurări că se va continua sub orice altă formă, iar iubitorii de fotbal din Bacău vor mai vedea într-o bună zi meciuri de Liga I şi vom mai vedea stadionul arhiplin”, a declarat ex-preşedintele FCM Bacău pentru bacaulsportiv.ro
Surse neoficiale afirmă că, începând din sezonul viitor, autorităţile locale vor prelua sub aripă clubul FC Willy, cu care vor ataca două promovări consecutive, astfel încât Bacăul să aibă echipă în prima ligă peste doi ani.

Asculta mai multe audio Sport

Un comentariu la „Cadou la aniversarea de 60 de ani a FCM-ului: L-au îngropat !”

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.