Federaţia Română de Handbal a comunicat astăzi programul competiţional al acestei săptămâni. Astfel, datorită mai multor partide din cupele europene, majoritatea meciurilor din etapa a VII-a a Ligii Naţionale feminine se vor disputa la mijlocul săptămânii. Ştiinţa Bacău se află în faţa celui mai greu joc al sezonului, pe terenul campioanei Oltchim Râmnicu-Vâlcea, partidă care se va disputa miercuri, 4 noiembrie, de la ora 18.00 şi va fi arbitrată de cuplul constănţean Adrian Georgescu – Mihai Moldoveanu.
Tot la runda a VII-a a ajuns şi Liga Naţională masculină, care se va relua după participarea naţionalei la Cupa Pannonia, unde s-a clasat pe ultimul loc. Ştiinţa MD Bacău va juca în prologul etapei, sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 11.00, în deplasare, la CSM Medgidia, meciul urmând să fie condus de arbitrii maramureşeni Ştefan Hendrea şi Ionuţ Marta.
Sper ca oboseala drumului sa nu se reflecte in prestatia arbitrilor, distanta Baia Mare – Medgidia fiind considerabila. Stiu, speranta moare ultima.
Fetili nu pierdi… tari!