Cei mai frumoşi suporteri

Nici în cele mai frumoase vise ale lor, „tricolorii” lui Răzvan Lucescu n-au visat la o asemenea primire din partea suporterilor miercuri, la Piatra Neamţ.
Trebuie să recunosc că eu însumi eram destul de sceptic mai ales că, înainte de meci, la o cârciumioară de lângă stadion, un microbist îi înjura de mama focului pe Mutu, pe Chivu, pe Răzvan Lucescu, de-a valma, fără noimă. Trebuie precizat că toate astea se petreceau după o caldă întrevedere a celui pomenit cu perfida doamnă Stalinskaya.
La intrarea în stadion, însă, aveam să-mi dau repede seama că lucrurile vor sta cu totul altfel.

Cele două bannere au dat pur şi simplu tonul atmosferei din tribune, una senzaţională, începând cu ieşirea la încălzire a echipei noastre, atunci când pe feţele băieţilor se citea uluiala. Uitaseră pentru un moment unde se află. Nu, lumea nu-i huiduia, nu le cerea socoteală. Erau salutaţi şi aclamaţi ca o mare echipă, deşi, în sinea lor, ştiau bine că n-o merită.
A fost, cu-adevărat, o atmosferă de senzaţie, pe care nu poţi s-o simţi, s-o înţelegi, decât dacă ai fost acolo. Întrebaţi-l pe Goian care, ieşit accidentat, a fost aplaudat în picioare până la intrarea în tunelul de la vestiare. Cu greu şi-a ţinut lacrimile, şi-a muşcat buzele şi a trimis bezele, bluza de trening şi tricoul tribunelor. Întrebaţi-l pe Răzvan, o să vă spună că nici în Giuleşti n-a fost primit cu atâta căldură.
Nu, nu strâmbaţi din nas, voi cei care aţi lipsit! „Ce mare lucru, un amărât de meci cu Feroe!”. Aveţi toate motivele să fiţi invidioşi pe cei care au fost acolo, care au arătat că naţionala nu e nici Chivu, nici Mutu, nici Mircea Sandu. Naţionala e o stare de spirit, e a suporterilor, mai ales a celor 12.000 de la Piatra Neamţ.

Două cuvinte şi despre inimoşii suporteri din Feroe: admirabilă perseverenţa cu care şi-au încurajat echipa tot meciul. Cred că nici acum nu li s-a desprins de pe feţe mirarea de a vedea atâţia oameni la un loc, ei fiind cu toţii vreo 50.000 de suflete pe 17 insule! La final, au fraternizat cu românii, au cântat împreună şi au făcut schimb de steaguri.

Despre meci, mare lucru nu e de spus, s-a văzut mai bine la televizor ce şi cum. Din tribune a părut că, oricum ar fi, mai rău de-atât nu se poate. Să avem încredere în selecţioner şi să-i dorim să ia cele mai inspirate decizii, indiferent de cât de dureroase ar fi ele. Şi să dea Domnul ca următoarea campanie să fie cu succes, iar calificarea s-o sărbătorim aici, în Moldova, unde, de ieri e clar, sunt cei mai frumoşi suporteri ai echipei naţionale.