INTERVIU/Gabriel Armanu: „Unitatea şi coeziunea de grup ne vor face greu de învins”


La finalul Memorialului „Mihai Mironiuc”, disputat la Suceava, i-am solicitat antrenorului principal al Ştiinţei un interviu, pentru a afla opinia lui vizavi de stadiul în care se află echipa cu patru săptămâni înaintea debutului campionatului.
Rep.: Care ar fi aspectele pozitive pe care le-aţi constatat după acest turneu?
Gabriel Armanu: Am reuşit să ne îmbunătăţim în ultimele meciuri replierea, iar în ultimele partide jucătorii au făcut-o ca la carte. Aş menţiona apoi apărarea, au fost destule situaţii în care adversarii au găsit destul de greu Continuă lectura „INTERVIU/Gabriel Armanu: „Unitatea şi coeziunea de grup ne vor face greu de învins””

Gabriel Armanu: „După trei ani de Liga Naţională, a venit timpul pentru o clasare pe podium”


Continuăm seria interviurilor de final de sezon, cu cel care a început campionatul ca secund al lui Otto Heel şi l-a terminat în calitate de „principal” al Ştiinţei Municipal Dedeman Bacău, Gabriel Armanu.
Rep.: Cum apreciaţi prestaţia Ştiinţei în sezonul recent încheiat?
Gabriel Armanu: Ca şi echipă, noi am fost OK, Continuă lectura „Gabriel Armanu: „După trei ani de Liga Naţională, a venit timpul pentru o clasare pe podium””

Gabriel Armanu: „La Cupa României, voi miza pe jucătorii tineri, chiar dacă asta va însemna sacrificarea rezultatului”


Cu două zile înainte de startul Cupei României la handbal masculin, unde va juca miercuri în sferturi contra Stelei, Ştiinţa Municipal Dedeman Bacău a susţinut un meci de verificare în compania Universităţii Galaţi, formaţie care se pregăteşte să susţină la sfârşitul acestei luni barajul de promovare în Liga Naţională, Continuă lectura „Gabriel Armanu: „La Cupa României, voi miza pe jucătorii tineri, chiar dacă asta va însemna sacrificarea rezultatului””

Gabriel Armanu: „Asta e meteahna Stelei – să vocifereze toţi, de la preşedinte la maseur”

Un antrenor fericit, astfel poate fi caracterizat Gabriel Armanu, după succesul din partida cu Steaua: „Am trăit meciul la intensitate maximă, la fel ca suporterii. Iar dacă până acum am început prin a aminti meritele băieţilor din echipă, nu trebuie să-i uităm nicio clipă pe cei care sunt alături de noi tot timpul. Eu de mult am spus că avem un public minunat, care a fost din nou la superlativ. Cât despre jucătorii noştri, ei şi-au făcut treaba, au arătat un handbal de calitate, în condiţiile unui meci bărbătesc, care a depăşit de multe ori limitele admise de regulament. Eu zic că a fost un spectacol Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Asta e meteahna Stelei – să vocifereze toţi, de la preşedinte la maseur””

Gabriel Armanu: „Dacă jucătorii se vor achita de sarcinile primite, ne va fi mult mai uşor”

La revenirea în faţa propriilor suporteri în postura de antrenor principal, Gabriel Armanu are parte de un derby, în care echipa sa va întâlni semifinalista Cupei Cupelor, Steaua MFA Bucureşti. Iată, în continuare, un interviu realizat în seara dinaintea partidei.
Bacăul Sportiv: Cu ce speranţe abordaţi meciul cu Steaua ?
Gabriel Armanu: În primul rând sper să facem un joc bun, iar dacă jucătorii se vor achita de sarcini, ne va fi mult mai uşor. Sigur că un meci împotriva Stelei nu e uşor, e o echipă în formă, pe un trend ascendent, dar aşa cum i-am învins şi anul trecut aici, cu multă dăruire, cu suflet, sper s-o facem şi în sezonul actual.
B.S.: Credeţi că va fi de bun augur faptul că meciul va fi arbitrat de aceeaşi brigadă ca şi în tur ?
G.A.: Sincer, Continuă lectura „Gabriel Armanu: „Dacă jucătorii se vor achita de sarcinile primite, ne va fi mult mai uşor””

Gabriel Armanu: „A fost una dintre cele mai muncite victorii din deplasare”

La redebutul său în calitate de antrenor principal la Ştiinţa Bacău, Gabriel Armanu a izbutit o importantă victorie în lupta pentru menţinerea pe podiumul Ligii Naţionale. „În primul rând, vreau să vă spun că e bucurie mare, fiindcă am obţinut o victorie care ne menţine în obiectivul pe care îl avem sezonul acesta. A fost una dintre cele mai muncite victorii din deplasare, la capătul unui meci în care am fost conduşi cu cinci goluri la pauză. În repriza secundă, s-a văzut că la handbalul pe care-l jucăm noi cinci goluri de recuperat nu înseamnă foarte mult şi uşor-uşor am reuşit să recuperăm iar în final să obţinem victoria”, a declarat antrenorul principal al Ştiinţei pentru bacaulsportiv.ro. Continuă lectura „Gabriel Armanu: „A fost una dintre cele mai muncite victorii din deplasare””