LA MULŢI ANI, SANDU IACOB !

Punctul de plecare în cariera lui a fost echipa din oraşul său natal şi anume H.C. Bacău, în perioada 1995-1996. A urmat era Steaua (1996-2002), unde a câştigat de două ori titlul de campion (2000 şi 2001) şi de 3 ori Cupa României (1997, 2000, 2001). Au fost momente frumoase sub tricoul roş-albastru, dar Sandu nu s-a oprit aici.
A lăsat Steaua pentru formaţia mai aproape de casă, Fibrexnylon Săvineşti (2002-2003). A ajuns cu aceasta în grupele Ligii Campionilor, a câştigat titlul şi Cupa Continuă lectura „LA MULŢI ANI, SANDU IACOB !”

BEŢE ÎN ROATE PENTRU ŞTIINŢA

După pauza cauzată de retragerea din campionat a formaţiei CSM Medgidia, pentru handbaliştii de la Ştiinţa urmează un program de foc. Primul meci oficial e cel de campionat, de la Timişoara, programat duminica viitoare.
Din păcate, gazdele n-au fost de acord cu programarea jocului vineri sau sâmbătă, un refuz fără motiv. Sau mai bine spus tradiţionalul „uite-aşa, de-al naibii”.
În aceste condiţii, Federaţia Română de Handbal Continuă lectura „BEŢE ÎN ROATE PENTRU ŞTIINŢA”

Handbal, Liga Naţională: Cu Odorheiul, sâmbătă seara

Etapa a XIX-a a Ligii Naţionale la handbal masculin va debuta vineri, 5 martie, la ora 17.00, cu meciul CSM Satu Mare – U Transilvania Cluj şi se va încheia joi, 11 martie, cu jocul HCM Constanţa – Energia Pandurii Târgu Jiu.
Partida Ştiinţei MD Bacău din deplasare, de la HC Odorhei, se va desfăşura sâmbătă seara, de la ora 18.00 şi va fi arbitrată de purtătorii ecusoanelor EHF Gheorghe Bejenariu (Piteşti) şi Alin Cârligeanu (Bucureşti). Continuă lectura „Handbal, Liga Naţională: Cu Odorheiul, sâmbătă seara”

Victimele Pandurilor se luptă la Bacău (Ştiinţa MD Bacău – Minaur Baia Mare, duminică, ora 11.00)

Reveniţi în campionatul cel de toate zilele după calificarea în sferturile Challenge Cup, handbaliştii băcăuani par a nu-şi intra pe deplin în mână, asta dacă e să judecăm după egalul cu Dinamo. Criticaţi de conducerea tehnică după semieşecul din capitală, jucătorii Ştiinţei au ocazia să demonstreze duminică faptul că ultimele două rezultate din campionat au fost doar accidente şi să reînceapă urcuşul către podium.
Adversara băcăuanilor nu va fi deloc o echipă comodă, Continuă lectura „Victimele Pandurilor se luptă la Bacău (Ştiinţa MD Bacău – Minaur Baia Mare, duminică, ora 11.00)”

Handbal masculin, Liga Naţională: Etapa a XVI-a se întinde pe durata a şapte zile

Federaţia Română de Handbal a comunicat astăzi programul etapei a XVI-a a Ligii Naţionale la handbal masculin. Dată fiind participarea mai multor echipe în cupele europene la sfârşitul săptămânii, partidele acestei runde se vor desfăşura pe durata a şapte zile, după cum urmează: miercuri, 10 februarie: Ştiinţa MD Bacău – Pandurii Tg. Jiu (ora 17, arbitri Gheorghe Bejenariu şi Alin Cârligeanu, în direct la DIGISPORT PLUS); sâmbătă, 13 februarie: Dinamo Bucureşti – CSM Satu Mare (ora 11) şi Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: Etapa a XVI-a se întinde pe durata a şapte zile”

Handbal masculin, Liga Naţională: Doar cinci goluri într-o repriză pentru Pandurii !

Derby-ul etapei a XV-a a Ligii Naţionale la handbal masculin s-a disputat la Târgu Jiu, acolo unde Pandurii au întâlnit pe UCM Reşiţa. După ce la pauză gorjenii conduceau cu 13-12, în cea de-a doua repriză elevii lui Vasile Stângă au izbutit să înscrie doar cinci goluri şi au pierdut cu 18-23! Iată, însă, toate rezultatele partidelor disputate până acum din etapa a XV-a: Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: Doar cinci goluri într-o repriză pentru Pandurii !”

Otto Heel : „De când îşi permite Omer să aprecieze cu cine ne pregătim ?”


L-am rugat pe antrenorul Ştiinţei Bacău să comenteze declaraţia lui Aihan Omer, conform căreia nu e normal ca echipa campioană, HCM Constanţa, să se se deplaseze la Bacău pentru meciuri amicale, acuzând, astfel, cele două grupări de jocuri murdare. Tehnicianul băcăuan s-a arătat iritat de afirmaţiile lui Omer :„De când îşi permite el să aprecieze cu cine facem noi pregătirea? Nu ştiu dacă a fost ceva murdar în jocul de azi, cred că i-am răspuns pe teren.” Continuă lectura „Otto Heel : „De când îşi permite Omer să aprecieze cu cine ne pregătim ?””

Handbal masculin, Liga Naţională: ŞTIINŢA RĂMÂNE PE LOCUL 3

Prima etapă a returului Ligii Naţionale la handbal masculin s-a încheiat astăzi, la Bacău, cu egalul dintre Ştiinţa şi UCM Reşiţa. Etapa a programat mai multe jocuri interesante, precum eternul derby Steaua-Dinamo, Odorhei-Constanţa sau Suceava-Pandurii. Iată rezultatele complete ale rundei: Dinamo – Steaua 29-37 (12-15), HC Odorhei – HCM Constanţa 27-31 (14-16), CSM Satu Mare – Rom Cri Braşov 23-22 (12-10), Bucovina Suceava – Pandurii Tg. Jiu 28-22 (14-10), U Transilvania Cluj – Minaur Baia Mare 25-20 (12-7) şi Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: ŞTIINŢA RĂMÂNE PE LOCUL 3”

Handbal masculin, Liga Naţională: CU TOŢII LA SALĂ ! (Ştiinţa MD Bacău – UCM Reşiţa, Sala sporturilor Bacău, duminică, ora 11.00)

După o pauză de o lună şi jumătate, Liga Naţională la handbal masculin se reia cu cea de-a XIV-a etapă, prima a returului. Ultimul meci şi derby-ul etapei are loc la Bacău, în Sala sporturilor proaspăt renovată, acolo unde Ştiinţa îşi doreşte cu ardoare revanşa după înfrângerea de la Reşiţa, din septembrie. Aihan Omer a declanşat deja războiul psihologic în lupta pentru titlu cu HCM Constanţa, Continuă lectura „Handbal masculin, Liga Naţională: CU TOŢII LA SALĂ ! (Ştiinţa MD Bacău – UCM Reşiţa, Sala sporturilor Bacău, duminică, ora 11.00)”

Handbal masculin, Ştiinţa MD Bacău – HCM Constanţa 21-33 (8-14) : ALARMĂ!

După ce în prima întâlnire constănţenii s-au impus dificil, Ştiinţa Municipal Dedeman-HCM 32-34, azi băcăuanii au utilizat întregul lot,verificând toţi jucătorii,mai puţin pe Ignat şi pe Cadar, accidentaţi.De aici a ieşit un meci frumos.Spectatorii au fost martorii jocului cu utilizarea unui jucator de câmp în locul portarului pe timpul eliminării unui coechipier, Continuă lectura „Handbal masculin, Ştiinţa MD Bacău – HCM Constanţa 21-33 (8-14) : ALARMĂ!”