Handbal masculin, Divizia A / CSSM Bacău – LPS Piatra Neamț 41-22 (21-11)

CSSM Bacau - LPS Piatra NeamtHandbaliștii de la CSSM Bacău au câștigat la scor partida disputată pe teren propriu sâmbătă, la prânz, în compania celor de la LPS Piatra Neamț. Cu toate acestea, băcăuanii n-au fost tocmai inspirați în primul sfert de oră al partidei, în minutul 14 tabela indicând 8-8, după 4 goluri consecutive ale

oaspeților. O ”triplă” a lui Câmpan, precum și două goluri ale juniorilor Hanțaru și Broască au dat semnalul desprinderii băcăuane, gazdele având 10 goluri la pauză, impunându-se în final la 19. Peste două etape, la Bacău vine HC Dobrogea Sud pentru ceea ce putem numi meciul sezonului. Până atunci, săptămâna viitoare, CSSM Bacău va juca în deplasare la echipa cu cel mai lung nume din eșalonul secund, CS De la Alpinism la Turism Vicov Bucovina.

CSSM Bacău: Tamaș, Bobeică, Freiwald – Hanțaru (7 goluri), Câmpan (6), Buinenko (6), Gal (5), Dumitriu (4), Cotinghiu (4), Moisă (3), Rață (3), Broască (3), Liță. Antrenor: Bogdan Voica.

LPS P. Neamț: Cucoș, Severin – Bustihan (6), Lăpușneanu (3), Chirilă (3), Drugă (3), Rușeanu (3), Ciocoiu (2), Lari (1), Usturoi (1), C. Bibirig, Filip, Boacă, Asandei. Antrenori: Stelian și Rita Bursuc.

Foto: Facebook CSSM Bacău

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.