AJF Bacău aduce arbitri germani la meciurile de ”județ”

flvw refereeÎn anul în care împlinește 25 de ani de existență, Asociația Județeană de Fotbal Bacău începe să viseze cu ochii deschiși la vremuri mai bune pentru fotbalul județean. Asta și prin prisma proaspătului parteneriat încheiat cu FLVW (Federația Regională de Fotbal din Westfalia) și care începe să prindă contur la începutul acestui an. Astfel, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2016, o echipă de arbitri tineri din Germania va veni la Bacău pentru a oficia jocuri în cadrul campionatelor județene rezervate juniorilor și seniorilor din județ. Aceștia vor fi însoțiți de un instructor de arbitri din cadrul FLVW.

“Acesta este doar începutul acestui parteneriat cu prietenii noștri din cadrul Federației Regionale de Fotbal din Westfalia. Cu siguranță că, în acest an, o brigadă de arbitri din Bacău va pleca în Germania să oficieze meciuri în cadrul competițiilor de acolo, iar pe viitor, această colaborare se va adresa antrenorilor, echipelor de juniori, dar și fotbalului feminin. În plus, împreună cu Academia Europeană de Sport din Westfalen, vom încerca să accesăm și fonduri europene pentru dezvoltarea activității fotbalistice de la nivelul județului Bacău”, a declarat Cristian Sava, președinte AJF Bacău.

“Cei trei arbitri care vor veni într-un schimb de experiență la Bacău sunt tineri și foarte buni. Unul dintre aceștia activează deja la nivelul Ligii a 3-a din Germania”, a precizat Oliver Topp, instructor de arbitri în cadrul FLVW.

Foto: tânărul arbitru Florian Exner (în centru), alături de experimentatul Oliver Topp (în dreapta imaginii), vor oficia jocuri în Bacău.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.