Victor Alonso azvârle cu noroi în Știința în presa franceză

Stiinta Bacau - Minaur Baia Mare (12)Vă mai amintiți de spaniolul Victor Alonso Garcia ? Cel care, după o prezență de opt meciuri în tricoul Științei, a dispărut la fel de repede precum a apărut ? Dacă nu, haideți să vă reîmprospătăm puțin memoria : adus la Știința în septembrie 2014, după ce nu mai jucase și nu se antrenase 4 luni, jucătorul iberic a evoluat 8 partide pentru vicecampioana României, după care s-a accidentat pe 15 octombrie la meciul cu Steaua, a refuzat să se opereze în România, a plecat în Spania la ”tratament” și cu asta basta.

Dispărut de pe radarul handbalului din toamna trecută, Victor Alonso a reapărut în atenția iubitorilor de handbal, însă nu prin vreo evoluție remarcabilă. Spaniolul a răspuns întrebărilor venite din partea publicației franceze handnews.fr, în care a vorbit în termeni destul de duri despre perioada petrecută la Știința.

”Povestea dintre mine și Știința e prea lungă pentru a fi povestită, însă tot ce pot spune este că prima mea experiență în afara Spaniei a fost una foarte urâtă. Încă de la bun început m-am simțit trădat, fiindcă echipa nu avea ambițiile despre care mi s-a vorbit înainte să semnez. În acest moment, clubul îmi datorează cinci luni de salariu și este pe punctul de a falimenta, din cauza managementului defectuos”, a declarat spaniolul.

Pare-se că handbalistul adus la insistențele lui Mateo Garralda, după ce tehnicianul l-a trimis acasă pe Gorenac, a fost refuzat de Humet și n-a vrut un rus de la Zaporoje, a uitat că în cele opt meciuri disputate în tricoul Științei, s-a bucurat de statutul de cel mai bine plătit jucător din lot. Cât despre trădarea legată de ambiții, îi reamintim că, în perioada petrecută de acesta la Știința, obiectivele au fost aceleași ca la debutul sezonului, aceleași care sunt și acum, chiar dacă echipa e pe marginea prăpastiei. El a uitat, însă, să povestească felul în care, în meciul de campionat cu Minaur de la Bacău, le-a oferit adversarilor victoria pe tavă cu o pasă greșită în ultimul minut. Ori cum, după un gol marcat, urmau 3 pase greșite.

Mai mult, Alonso continuă : ”O accidentare m-a îndepărtat de teren vreme de cinci luni. A trebuit să-mi plătesc singur investigațiile, neavând niciun sprijin din partea clubului. Mai mult, mi s-a spus că trebuie să merg la București pentru tratament. Atunci, am decis să mă întorc în Spania și să-mi plătesc singur tratamentul necesar.” 

Prezentat și de publicația franceză ca extremă, deși la Știința a fost adus sub eticheta unui inter, spaniolul continuă să aibă memoria scurtă, din moment ce nu spune nimic despre refuzul de a se opera în România, urmat de deplasarea în Spania la ”tratament”, unul nesfârșit.

Această ieșire pare să fie doar una mediatică pentru spaniol, prin care vrea să atragă atenția echipelor din campionate mai mediatizate (fiindcă visează doar la crema campionatelor din Europa) că e gata să își arate din nou talentul. Care talent, ar fi interesant de văzut, fiindcă la Bacău n-am observat mare lucru.  Dar caracterul, dragă Victor, cum rămâne cu caracterul ?

7 comentarii la „Victor Alonso azvârle cu noroi în Știința în presa franceză”

  1. Antologic in cel priveste pe Mister Alonso e gestul absolut idiot de la Odorhei cand,cu de la sine putere a patruns pe teren ca al 8’lea jucator si am primit penalitate de banca…..un gest de o stupizenie incredibila, demna doar de un debil mintal….

  2. in ultimii doi ani, Stiinta a facut cateva transferuri paguboase, nu stim la recomandarea cui – cert este faptul ca spiritul adevaratei echipe s-a diluat drastic. Mercenarii au jucat atat cat sa nu fie dati afara, nu si-au rupt oasele…

  3. „s-a bucurat de statutul de cel mai bine platit jucator din lot „. Nu a luat 5 luni un ban si vreti sa scrie de bine de stiinta bacau ? Buna asta …

  4. La inceputul campionatului antrnorul Garalda a avut mana libera sa-si formeze echipa.A avut niste pretentii prea mari. I-a tot schimbat pe jucatori pana a zapacit echipa si tehnic si financiar ca toate aceste schimbari au costat bani la federatia romana SI federatia europeana..Abia acum cred ca este ceva mai stabila cand si sacul este gol.Si sa-i amintim ca a venit la aceasta echipa deoarece Bacaul a fost singurul interesat de el.Deci trebuie sa dea si el respect.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.