Handbal masculin, Liga Națională / La Suceava, în prima etapă

CSU Suceava - Stiinta Bacau 12
Al optulea campionat consecutiv al Științei Municipal Dedeman Bacău în eșalonul de elită al handbalului masculin românesc începe cu o deplasare pentru vicecampioni. Conform tragerii la sorți care a avut loc pe 7 iulie la București, echipa pregătită de Mateo Garralda va debuta în noul sezon la Suceava. Este același adversar pe care “studenții” l-au întâlnit în etapa inaugurală a stagiunii precedente, cu deosebirea că primul meci s-a jucat atunci la Sala Sporturilor, în fața propriilor suporteri.
Liga Națională 2014-2015 va porni la drum cu 13 sau 14 echipe. CS Caraș Severin s-a retras din motive financiare, locul acesteia fiind luat de CSU Suceava, în timp ce CSM Oradea a declarat de asemenea forfait și se așteaptă un răspuns de la HC Argeș Pitești pentru completarea numărului de participante. În cazul în care rămân 13 formații, câte o echipă va avea liber în fiecare etapă.
Programul turului pentru echipa băcăuană:
– etapa I (30 august 2014): CSU Suceava – Știința Municipal Dedeman Bacău
– etapa a II-a (6 septembrie 2014): Știința Municipal Dedeman Bacău – Dinamo
– etapa a III-a (13 septembrie 2014): CSM Călărași – Știința Municipal Dedeman Bacău
– etapa a IV-a (17 septembrie 2014): Știința Municipal Dedeman Bacău – Minaur Baia Mare
– etapa a V-a (20 septembrie 2014): Potaissa Turda – Știința Municipal Dedeman Bacău
– etapa a VI-a (27 septembrie 2014): Știința Municipal Dedeman Bacău – HC Vaslui
– etapa a VII-a (4 octombrie 2014): HC Odorhei – Știința Municipal Dedeman Bacău
– etapa a VIII-a (11 octombrie 2014): Știința Municipal Dedeman Bacău – Energia Târgu Jiu
– etapa a IX-a (18 octombrie 2014): Steaua – Știința Municipal Dedeman Bacău
– etapa a X-a (8 noiembrie 2014): Știința Municipal Dedeman Bacău – HCM Constanța
– etapa a XI-a (15 noiembrie 2014): Poli Timișoara – Știința Municipal Dedeman Bacău
– etapa a XII-a (22 noiembrie 2014): ??? – Știința Municipal Dedeman Bacău
– etapa a XIII-a (29 noiembrie 2014): Știința Municipal Dedeman Bacău – CSM București

Meciurile din retur se vor desfășura pe 6, 10, 13, 20 decembrie 2014, 7, 14, 21, 28 februarie, 4, 7, 14, 21 și 25 martie 2015. În continuare, primele 8 clasate vor juca în play-off pentru a stabili medaliatele sezonului 2014-2015 și reprezentantele României în cupele europene, în timp ce locurile 9-14 duc în play-out-ul pentru evitarea retrogradării.

Reunirea celor de la Știința Municipal Dedeman Bacău e programată pentru luni, 14 iulie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.