Fotbal, Liga a III-a: Derby băcăuan pe terenul „Şoimii”


Vineri, de la ora 15.00, Liga a III-a programează partidele celei de-a 21-a etape, care programează la Bacău două jocuri.
Unul dintre ele, care va avea loc pe terenul „Şoimii” (zona fostelor unităţi militare), va opune formaţiile FC Willy şi FCM „Pambac” Oneşti, un veritabil şi atractiv derby local care se va disputa, din păcate, într-o locaţie greu accesibilă microbiştilor. Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Derby băcăuan pe terenul „Şoimii””

Fotbal, Liga a III-a: FCM „PAMBAC” ONEŞTI – POLITEHNICA GALAŢI 2-2 (0-0)

Formaţia pregătită de Costel Câmpeanu a obţinut doar o remiză la prima apariţie oficială în faţa propriilor suporteri. Prima repriză a fost fără goluri, chiar dacă ocaziile nu au lipsit. Astfel, în min. 7, Sascău a expediat primul şut pe poartă pentru ca, un minut mai târziu, Andrei Borcescu să şuteze în portar de la 14 metri, în poziţie de 1 la 1.
În minutul 14, a ieşit la rampă portarul oneştean Paşcu, care a avut o intervenţie salvatoare la un contraatac al oaspeţilor. În min. 22, A. Borcescu a ratat din nou, fiind stopat de portarul advers iar cinci minute după aceea, Paşcu a avut o dublă intervenţie de efect la un atac tăios al oaspeţilor. Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: FCM „PAMBAC” ONEŞTI – POLITEHNICA GALAŢI 2-2 (0-0)”

Fotbal, Liga a III-a: Oneştiul debutează într-un meci oficial acasă


Vineri, de la ora 15.00, vor avea loc partidele etapei a XX-a din seria I a Ligii a III-a la fotbal. Pambac-FCM Oneşti îşi face debutul într-un meci oficial pe teren propriu, împotriva formaţiei Politehnica Galaţi. După victoria din etapa precedentă, de la Vaslui, cu siguranţă că elevii lui Costel Câmpeanu vizează victoria.
Celelalte două echipe băcăuane Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Oneştiul debutează într-un meci oficial acasă”

Fotbal, Liga a III-a: Willy şi Oneştiul câştigă, Aerostar învinsă acasă

Pambac – FCM Oneşti a obţinut prima victorie în noua formulă, 2-0 în deplasarea de la Sporting Club II Vaslui. „Jocul a fost la discreţia noastră şi am mai ratat alte 6-7 ocazii de gol, însă totul e bine când se termină cu bine. Pentru primul meci oficial, ne-am mişcat destul de bine, dar mai e de muncă”, a declarat antrenorul oneştenilor, Costel Câmpeanu, pentru bacaulsportiv.ro. Golurile învingătorilor au fost marcate în repriza secundă de Petrea (min. 50, din 11 metri) şi de Andrei Borcescu (min. 80). Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Willy şi Oneştiul câştigă, Aerostar învinsă acasă”

Fotbal, Liga a III-a: Aerostar şi Willy joacă acasă

Etapa a XIX-a a Ligii a III-a programează două partide în Bacău, având ca favorite echipele gazdă. Astfel, pe terenul „Şoimii”, de la ora 15, Willy (locul 6) va primi replica ocupantei locului 9, Cetatea Târgu Neamţ. Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Aerostar şi Willy joacă acasă”

Începe returul Ligii a III-a la fotbal

De astăzi reporneşte la drum şi cel de-al treilea eşalon fotbalistic, cu partidele primei etape a returului.
Două dintre formaţiile băcăuane vor evolua în deplasare, Aerostarul având o misiune dificilă, la Roman, cu Municipal Petrotub. Şi Willy are o deplasare grea, tot la o formaţie din jumătatea superioară a clasamentului, CS Panciu, în timp ce Pambacul (strămutat la Oneşti) va sta, din cauza retragerii din campionat a formaţiei CS Gura Humorului. Continuă lectura „Începe returul Ligii a III-a la fotbal”

Fotbal, Liga a III-a: A VENIT VACANŢA


Doar Aerostar a izbutit să termine turul campionatului cu o victorie, la limită, e-adevărat, dar un succes care o ţine departe de zona nisipurilor mişcătoare ale seriei I din Liga a III-a. Victoria „aviatorilor” a venit greu, într-un final dramatic, printr-un penalty transformat în ultimul minut Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: A VENIT VACANŢA”

Fotbal, Liga a III-a: Brânză şi Bucsi pe terenul "Aerostar"


Vineri, 27 noiembrie, e programată etapa a 17-a, ultima a turului Ligii a III-a la fotbal, rundă care programează o singură partidă la Bacău, cea dintre Aerostar şi Rapid CFR Suceava. Astfel, de la ora 14.00, microbiştii băcăuani dornici de o ultimă întâlnire în acest an cu cel de-al treilea eşalon Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Brânză şi Bucsi pe terenul "Aerostar"”

Fotbal, Liga a III-a: Avancronica etapei a XVI-a


Penultima etapă a turului Ligii a III-a, seria I la fotbal programează două partide în Bacău.
Pambacul revine pe teren propriu după succesul obţinut la Târgu Neamţ şi întâlneşte una din codaşele clasamentului, CSM Focşani, şi să sperăm că, după păţania cu o altă outsideră, CSM Paşcani, băieţii lui Costel Câmpeanu n-o vor mai comite. Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Avancronica etapei a XVI-a”

Fotbal, Liga a III-a: Doar Pambacul a învins


În pofida numeroaselor absenţe cu care se confruntă, Pambacul a izbutit o preţioasă şi meritorie victorie , cu 1-0, în etapa intermediară de astăzi, în deplasare, la o echipă deloc comodă, Cetatea Târgu Neamţ. Golul victoriei echipei lui Costel Câmpeanu a fost înscris de Radu Ciobanu, în finalul primei reprize. Continuă lectura „Fotbal, Liga a III-a: Doar Pambacul a învins”