DEZASTRU: PETROLUL PLOIEŞTI – FCM BACĂU 4-0 (1-0)


Plecaţi la Ploieşti cu gândul de a răzbuna înfrângerea de pe teren propriu din tur, elevii lui Gheorghe Poenaru au suferit o corecţie severă din partea „găzarilor”, care le-au dat patru.
După ce Budescu a deschis scorul în minutul 32, patru minute mai târziu Nicolas Vajou a fost eliminat după ce a primit două cartonaşe galbene pentru ca, în repriza secundă, gazdele să mai puncteze de trei ori. Astfel, Radchenko (în minutele 47 şi 79) şi Brando Dimbi (min. 85) au desăvârşit dezastrul pentru formaţia băcăuană.
În urma acestui rezultat, FCM Bacău ocupă locul 11 în clasamentul seriei I, Continuă lectura „DEZASTRU: PETROLUL PLOIEŞTI – FCM BACĂU 4-0 (1-0)”

Fotbal, Liga a II-a: Ne lasă în pace arbitrii ? (Petrolul Ploieşti – FCM Bacău, miercuri, ora 17)


Liga a II-a programează miercuri o etapă intermediară, cea cu numărul 25. După remiza de pe teren propriu în compania liderului, FCM Bacău are o deplasare dificilă, la Ploieşti, acolo unde va încerca să smulgă măcar un punct Petrolului. Asta cu condiţia, desigur, ca şi brigada de arbitri să fie de acord fiindcă, în acest retur, băcăuanii au fost ţinta predilectă a greşelilor oamenilor în negru. Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a: Ne lasă în pace arbitrii ? (Petrolul Ploieşti – FCM Bacău, miercuri, ora 17)”

MĂSCĂRICII

În afara jucătorilor de la FCM Bacău şi Victoria Brăneşti, care au oferit astăzi un meci spectaculos, peste media Ligii a II-a, au mai existat şi alţi protagonişti ai partidei, atât în teren, cât şi în tribune.
Să începem cu cel din teren. Nu sunt deloc adeptul teoriilor conspiraţiei, dar a fost cât se poate de evident că arbitrul clujean Mihai Prodan a venit cu temă astăzi la Bacău. Continuă lectura „MĂSCĂRICII”

Gheorghe Poenaru:”Am fost umiliţi şi călcaţi în picioare”


Antrenorul principal al formaţiei FCM Bacău era abătut după partida cu Victoria Brăneşti, stare normală, dacă ţinem cont de maniera în care echipa sa a fost arbitrată:
„Eu am spus înaintea jocului că avem forţa să batem echipa de pe primul loc al clasamentului seriei I. Din păcate, era foarte greu s-o facem, la maniera în care am fost arbitraţi. Consider că a fost un meci bun Continuă lectura „Gheorghe Poenaru:”Am fost umiliţi şi călcaţi în picioare””

EGAL MINCINOS, DECIS ŞI DE ARBITRI: FCM BACĂU – VICTORIA BRĂNEŞTI 1-1 (0-0)


FCM Bacău a terminat la egalitate, 1-1, partida disputată pe teren propriu împotriva liderului seriei I, Victoria Brăneşti, la capătul unui joc spectaculos. Am asistat, probabil, la cea mai bună repriză a băcăuanilor din actuala ediţie de campionat, este vorba de prima, una în care, paradoxal, nu au marcat. Continuă lectura „EGAL MINCINOS, DECIS ŞI DE ARBITRI: FCM BACĂU – VICTORIA BRĂNEŞTI 1-1 (0-0)”

Fotbal, Liga a II-a: ATENŢIE, VINE LIDERUL ! (FCM Bacău – Victoria Brăneşti, sâmbătă, ora 11)


Oaspeţi de vază sâmbătă, pe stadionul „Municipal” din Bacău: vine nimeni alta decât lidera seriei I din Liga a II-a, Victoria Brăneşti, formaţie pe care doar o catastrofa naturală ar putea-o împiedica să promoveze la finele sezonului.
Pentru echipa băcăuană e un meci de orgoliu, în primul rând, ţinând cont şi de rezultatul din tur, când cele două formaţii au încheiat la egalitate, 1-1 în septembrie 2009, la Brăneşti. Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a: ATENŢIE, VINE LIDERUL ! (FCM Bacău – Victoria Brăneşti, sâmbătă, ora 11)”

Gheorghe Poenaru: „Valoarea echipei noastre ne dă dreptul să sperăm la o victorie în faţa liderului”


Cu două zile înaintea partidei cu liderul autoritar al seriei I din Liga a II-a, Victoria Brăneşti, antrenorul băcăuan Gheorghe Poenaru este optimist, fiind convins că elevilor săi le e la îndemână victoria. „Eu zic că valoarea lotului, care nu e foarte departe de cea a adversarilor noştri, ne dă dreptul să sperăm la obţinerea unui rezultat favorabil. Sigur că, în acest sens, mizez foarte mult şi pe ambiţia jucătorilor noştri”, a declarat antrenorul principal al echipei FCM Bacău pentru bacaulsportiv.ro.
Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Valoarea echipei noastre ne dă dreptul să sperăm la o victorie în faţa liderului””

Gheorghe Poenaru: „Arbitrii ne-au tocat sistematic”


Antrenorul formaţiei FCM Bacău, Gheorghe Poenaru, era extrem de abătut după înfrângerea de la Chiajna. „A fost un meci disputat, tensionat, pe care l-am pierdut nemeritat, după părerea mea. Spun asta fiindcă noi am dominat jocul, am avut cele mai mari ocazii, dar am primit gol la o greşeală copilărească,” a spus tehnicianul băcăuan pentru bacaulsportiv.ro.
Din păcate, „fluieraşii” nu dau pace în continuare echipei băcăuane, dacă e să judecăm după spusele lui Gheorghe Poenaru: „În mare măsură, Continuă lectura „Gheorghe Poenaru: „Arbitrii ne-au tocat sistematic””

Fotbal, Liga a II-a: CONCORDIA CHIAJNA – FCM BACĂU 1-0 (0-0)


Din păcate, elevii lui Gheorghe Poenaru se întorc cu mâna goală de la Chiajna, acolo unde au cedat la limită o partidă din care putea scoate măcar un punct.
După o primă repriză anostă, din care a ieşit în evidenţă doar ocazia lui Florentin Dumitru din minutul 6, care a trimis alături din 6 metri, mitanul secund a debutat furtunos. În minutul 47, băcăuanii au irosit o ocazie uriaşă, prin Câmpeanu, care, singur cu portarul advers, a şutat în acesta. Şi cum zicala „ocaziile se răzbună” loveşte când nici nu te-aştepţi, după doar şapte minute gazdele au marcat prin Buhăescu, după o cursă impetuoasă finalizată cu un lob peste Manea.
Deşi au dominat finalul jocului, Continuă lectura „Fotbal, Liga a II-a: CONCORDIA CHIAJNA – FCM BACĂU 1-0 (0-0)”